Ieri, echipa clubului Dinamo a fost invitata lui Ionuţ Negoiţă la RIN Grand Hotel pentru a lua prânzul. Împreună cu jucătorii a fost şi preşedintele Consiliului de Administraţie Nicolae Badea şi Florin Prunea.
În jurul orei 12, cea mai mare parte a fotbaliştilor de la Dinamo au sosit la RIN Grand Hotel. Astfel, Cosmin Moţi a venit împreună cu Gabriel Torje, Claudiu Niculescu - însoţit de Adrian Cristea, Florin Bratu - cu Daminuţă. Au mai fost Ianis Zicu, Marius Niculae, Boştină, Andrei Cristea, Mărgăritescu, Cristi Munteanu, N`Doye. Aceştia alături de patronului hotelului Ionuţ Negoiţă şi Nicolae Badea au luat masa în restaurantul „Boema”.
Nicolae Badea a declarat că nu îi este teamă că echipa antrenată de Cornel Ţălnar ar putea pierde în ultimele două etape locul care să-i asigure participarea în Liga Europa.
„Nu mi-e teamă că putem pierde locul de Europa League. Deocamdată avem o diferenţă faţă de principalul aspirant la acest loc, care văd că se zbate şi public, şi pe teren pentru acest lucru. Va trebui să gestionăm cu maxim randament aceste ultime două etape”, a declarat Badea. Preşedintele a precizat că vor fi schimbări la nivelul echipei la finalul sezonului. „Nu aş vrea să anticipăm, în fiecare sezon apar schimbări, unele anunţate, pentru a echilibra lotul astfel încât să existe o mai mare concurenţă pe fiecare post. E clar că şi prin accidentările pe care le-am avut au fost posturi deficitare şi lucrul acesta s-a văzut în a doua parte a campionatului”, a mai spus Badea.
Mai citeste:
- Cum a ajuns Reghecampf antrenor la Steaua?!
- Florescu rămâne favoritul lui Piţurcă
- Nu va juca la Euro 2012
- Şi-a prelungit contractul cu găzarii
- Începe Bucharest Streetball Weekend
- Fluierat de suporterii lui Bayern
- Îi place wrestlingul
- Vor pedepsirea centralului
- Revine la Monaco
- S-a stabilit programul de la IRB Nations Cup
- Halep, peste Niculescu, la Bruxelles
- Nu ştie dacă rămâne în Gruia
- Are valoare şi la 35 de ani


Comenteaza aici: