Clujenii au primit, pentru a doua oară, medaliile pentru câştigarea titlului. Elevii lui Mandorlini şi-au asigurat astfel participarea în grupele Champions League, iar fiesta poate începe în Gruia, deşi fotbaliştii mai au de îndeplinit un obiectiv, câştigarea Cupei României.
Formaţia CFR Cluj a câştigat, pentru a doua oară în istoria sa, titlul de campioană a României, în urma victoriei de sâmbătă, scor 2-1, de pe teren propriu, cu Internaţional Curtea de Argeş, penultima, a Ligii I. CFR Cluj obţine, astfel, al doilea titlu de campioană a României din istorie, după cel cucerit la sfârşitul sezonului 2007/2008, sub conducerea tehnică a lui Ioan Andone.
În palmaresul clujenilor mai figurează două Cupe ale României, în 2008 şi 2009, şi Supercupa României, în 2009. CFR Cluj este calificată şi în acest an în finala Cupei României, urmând să-şi dispute trofeul, la 26 mai, cu FC Vaslui.
Vor Barcelona în grupe
Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că jucătorii şi conducerea clubului nu se gândesc încă la meciurile din Liga Campionilor, ci la finala Cupei României, pe care clujenii o vor disputa cu FC Vaslui.
„Acum ne gândim la Cupa României, pe care trebuie să o câştigăm. Încă nu ne gândim la Champions League, să luăm Cupa şi apoi ne vom gândi. Vrem echipe tari, Inter, Barcelona... Vrem o grupă tare, cu echipe de top din Europa. Vom face o sărbătoare, joi, 27 mai, după ce ne întoarcem de la Iaşi. Toată echipa merită felicitări, stafful tehnic, administraţia, în frunte cu Arpad Paszkany. Mergem la Ceahlăul, trebuie să jucăm din onoare, dar ne gândim la Cupă deja”, a spus Mureşan.
Un final fericit
Pe de altă parte, şi Mandorlini a fost în culmea fericirii după ce au câştigat la limită în faţa celor de la Internaţional. „E meritul jucătorilor, ei au făcut totul pentru acest titlu. Suntem mândri de ce am realizat, am făcut tot ce se putea pentru a câştiga titlul. A fost un sezon greu, dedic victoria suporterilor, care au fost alături de noi”, a afirmat Mandorlini.
Mai citeste:
- Cum a ajuns Reghecampf antrenor la Steaua?!
- Florescu rămâne favoritul lui Piţurcă
- Nu va juca la Euro 2012
- Şi-a prelungit contractul cu găzarii
- Începe Bucharest Streetball Weekend
- Fluierat de suporterii lui Bayern
- Îi place wrestlingul
- Vor pedepsirea centralului
- Revine la Monaco
- S-a stabilit programul de la IRB Nations Cup
- Halep, peste Niculescu, la Bruxelles
- Nu ştie dacă rămâne în Gruia
- Are valoare şi la 35 de ani


Comenteaza aici: