Dezvoltarea Capitalei de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea a dus la apariţia unor centre industriale care, pe lângă importanţa lor economică, au căpătat şi o deosebită valoare arhitectonică, fiind proiectate de cunoscuţi arhitecţi români şi străini. Printre ele se află şi Vama Antrepozite Bucureşti, opera arhitectului italian Giulio Magni şi a inginerului român Anghel Saligny.

„ring” a ajuns cu povestea derulată pe fosta şi actuala Cale a Rahovei, la intersecţia cu strada Uranus, acolo unde a fost ridicat, în 1894, ansamblul Vămii Antrepozite Bucureşti. România a cunoscut o dezvoltare importantă după venirea pe tronul României a regelui Carol I, iar Capitala nu putea face notă discordantă.

Au apărut centre industriale precum Uzinele Malaxa, Fabrica de Bere Bragadiru, Centrala Diesel-Electrică Filaret, Moara lui Assan sau Uzina de Gaz, toate punându-şi, într-un fel sau altul, amprenta asupra imaginii Bucureştilor. Una dintre cele mai importante căi comerciale trecea prin Mahalaua Calicilor (cartierul Rahova), nenumăraţi negustori sau industriaşi având drum pe acolo spre Orient. Astfel, la intersecţia Căii Rahova cu strada Uranus s-a decis, la sfârşitul sec. al XIX-lea, construirea unei vămi moderne.

Bursa Mărfurilor, vedeta ansamblului arhitectural
Planurile de dezvoltare ale Bucureştiului, iniţiate de primarul de atunci, Nicolae Filipescu, având acordul regelui Carol I, includeau şi proiectul ridicării ansamblului Vămii Antrepozite Bucureşti. Conceput de arhitectul italian Giulio Magni şi completat cu soluţiile tehnice şi funcţionale ale cunoscutului inginer Anghel Saligny, ansamblul de clădiri a avut inaugurarea oficială în vara anului 1899. Abia în 1945 s-a ajuns însă la o formă finală, deoarece lucrările au continuat atât datorită necesităţii adăugării unor elemente noi, dar şi din cauza incendiului din 1918. Dintre imobilele ansamblului se detaşează Bursa Mărfurilor, Controlului şi Locuinţei, care are vedere la Calea Rahovei.

Naţionalizarea, un început al sfârşitului
Ca urmare a schimbărilor sociale de după cel de-al Doilea Război Mondial, Vama Antrepozite Bucureşti a fost naţionalizată. Autorităţile comuniste au decis totuşi să păstreze titulatura iniţială: Vama Antrepozite Bucureşti. Anii ’80 au adus cu sine planurile aberante de sistematizare a Capitalei, ansamblul clădirilor vămii având, la rândul lui, de suferit. Scăpat de la demolare, unele clădiri au fost folosite totuşi ca organizare de şantier pentru Casa Poporului. Clădirile s-au degradat constant, totul culminând cu un nou incendiu, cel din 1990, care a accentuat impresia de loc părăsit, intrat în paragină.

Renaşterea Bursei Mărfurilor
Nici perioada postdecembristă nu a oprit alunecarea în colaps a complexului arhitectonic, noii proprietari întârziind în mod nejustificat lucrările de reabilitare. Tergiversarea reconversiei, cauzată de interese colaterale, ce vizau mai degrabă valoarea terenului decât cea a clădirilor în sine, a dus la imaginea dezolantă a unor clădiri aproape distruse, teoretic imposibil de recuperat. În ultimul moment, din fericire, mai multe instituţii s-au reunit în cadrul unui proiect denumit ARK şi au refăcut vechea Bursă de Mărfuri, după reconversie păstrându-se faţada din cărămidă, acoperişul fiind înlocuit şi înălţat, iar spatele clădirii fiind completat în stil modern.

Minusuri cu aer de kitsch şi întrebări pentru viitor
Socotită monument istoric de clasă B, Vama Antrepozite Bucureşti este unul dintre cele mai reprezentative ansambluri arhitectonice de tip industrial ale Capitalei. Reconversia clădirii-vedetă a complexului, Bursa de Mărfuri, a avut în vedere şi refacerea zeităţii din vârful clădirii, dispărută după 1945. Actuala statuie este montată strâmb şi are, în loc de sabia iniţială, un toiag. Pe de altă parte, preconizatele lucrări la noul bulevard Uranus par să pună în pericol, mai mult ca oricând, existenţa ansamblului arhitectonic. Cum va arăta în viitor Vama Bucureşti Antrepozite este o întrebare care îi preocupă din ce în ce mai mult pe iubitorii arhitecturii vechi a „oraşului lui Bucur”.

„Urma civilizaţiei nu dăunează decât monumentelor” , Mircea Eliade

Material realizat cu sprijinul www.rezistenta.net