Prezentatorul emisiunii „Pâine şi circ”, de la Antena 1, se pregăteşte pentru un concurs de iahting, care va avea loc în toamnă. Îndrăgostit de mare şi de sportul cu vele, vedeta trustului Intact a fost cooptată pentru a face parte din echipajul puternicei ambarcaţiuni Natalia, un Swan 42.
„Din acest sfârşit de săptămână, mă voi antrena constant pentru obiectivul nostru cel mai mare: participarea la Cupa Rolex, care se va desfăşura în septembrie 2010 la Porto Cervo. Va fi primul echipaj românesc înscris acolo şi sperăm să reuşim să refacem o tradiţie de participare la astfel de curse”, a declarat Lucian Mândruţă. Concursul de la Porto Cervo, din Sardinia, este unul dintre cele mai competitive din lume, în care participă mai mult de 100 de veliere model Swan.
„Pentru că ambarcaţiunile sunt similare, ceea ce contează este echipajul şi felul în care se antrenează. O secundă de întârziere la efectuarea unei operaţiuni, cum ar fi o voltă, te poate costa câteva locuri în clasamentul general”, a mai spus prezentatorul.


Comenteaza aici: