În mai puţin de două săptămâni, 116 persoane evacuate din case retrocedate vor avea un nou acoperiş deasupra capului. Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a făcut tot posibilul să-i ajute, motiv pentru care, ieri, noii chiriaşi au şi semnat contractul de închiriere pentru locuinţele sociale de pe Aleea Nehoiu.
Edilul Piedone a repartizat, ieri, 116 locuinţe sociale pentru chiriaşii evacuaţi din casele retorcedate foştilor proprietari, însă care se află în evidenţele Serviciului Spaţiu Locativ Sector 4. În aproximativ 10 zile, după finalizarea totală a formalităţilor legale şi a ultimelor finisaje de construcţie, noii locatari se vor putea muta în blocul F2 din Aleea Nehoiu nr. 2-12. Însă autorităţile locale sunt cu ochii pe noii chiriaşi. Primarul i-a avertizat că nu va accepta sub nicio formă subînchirierea locuinţelor. Dacă în urma controalelor care se vor efectua se va descoperi că aceştia încearcă să câştige bani de pe urma generozităţii edilului, fără doar şi poate, contractul se va anula. „Aceste case sunt pentru oameni sărmani, care au nevoie de ele”, a susţinut Piedone.
Continuă anveloparea blocurilor
Criza se resimte şi în Primăria Sectorului 4. „Momentan, mergem cu motoarele reduse, vom destina puţinii bani rămaşi către şcoli, grădiniţe şi reabilitarea blocurilor, întreţinerea spaţiilor care s-au amenajat până în prezent. Vom vedea ce fonduri vor rămâne în buget în urma ordonanţei de guvern privind reducerile salariale. Este o mică incertitudine să vă spun ce se va întâmpla într-o lună”, ne-a mărturisit Piedone.
“În calitate de edil al sectorului 4, alături de echipa Administraţiei Locale Sector 4, dorim proaspeţilor locatari o viaţă frumoasă în casă nouă!”, Cristian Popescu- Piedone
Cele două clădiri, F2 şi F3, sunt foste cămine de nefamilişti ale IMGB, fiind trecute în proprietatea Primăriei Sectorului 4.
109 garsoniere au fost repartizate şi în blocul F3 din Aleea Nehoiu, în 2008 şi 2009.


Comenteaza aici: