Gelu Diaconu 14.06.2010
Criza nu a pus cultura la pamant!
http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/criza-nu-a-pus-cultura-la-pamant-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

543 (ultima in 14.06.2010)

Rating:

(9 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
Reusita. Zeci de lansari si mii de vizitatori la Bookfest

Cea de-a V-a ediţie a Salonului de Carte Bookfest 2010 a strâns, în cele cinci zile de desfăşurare, la standurile din Complexul Expoziţional Romexpo, nenumăraţi iubitori ai cărţii. Pe lângă efectele crizei economice, oaspeţii Bookfest au trebuit să înfrunte şi canicula de la sfârşitul săptămânii.

Bookfest 2010 s-a încheiat, dar cărţile cumpărate de împătimiţii cititului au rămas. Desfăşurată sub semnul crizei economice, dar şi al caniculei, salonul de carte de la Romexpo nu şi-a dezamăgit nici de data asta fanii. Editurile au scos pe tarabă tot ce au avut mai bun şi şi-au delectat vizitatorii cu cele mai noi apariţii editoriale. La Bookfest au fost prezenţi, pe lângă scriitorii din Spania, ţară invitată de onoare, şi unii dintre cei mai cunoscuţi autori români, care şi-au lansat cu această ocazie cărţile.

Cozi la autografe, mii de cărţi vândute
Standul Editurii Adevărul Holding a fost unul dintre cele mai solicitate, cu lansarea-maraton a volumului „Sfârşitul Ceauşeştilor”, semnată de Grigore Cartianu, dar şi apariţia ultimei cărţi de proză scurtă, „Găina fără bilet”, a jurnalistului Ion Cristoiu. Evenimente editoriale de marcă s-au consumat, de asemenea, la standul Editurii Humanitas, Mircea Cărtărescu, „Frumoasele străine” şi volumul de poeme „Nimic”, şi „Întâlnire cu un necunoscut”, a lui Gabriel Liiceanu, dar şi la Polirom – Cartea Românească, acolo unde şi-au lansat cărţile scriitori precum Radu Aldulescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Ioana Bradea, Ioana Nicolaie, Sorin Despot şi Mihai Duţescu.

Concurs pentru cititorii „ring”
Premii: Volumul cu autograful scriitorului
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează, prin intermediul ziarului „ring”, o provocare tuturor iubitorilor de proză satirică. Cinci volume „Găina fără bilet” cu autograful autorului vor fi câştigate de cei care îi vor trimite pe adresa ion.cristoiu@ziarulring.ro cele mai interesante poveşti inspirate din propriile experienţe.

„Ar fi extraordinar dacă cititorul ziarului „ring” mi-ar trimite poveşti absurde. M-ar ajuta pentru următoarea carte.” , Ion Cristoiu

Comenteaza aici: