Paparazzii americani au reuşit să o surprindă pe Lindsay Lohan la plajă în Los Angeles. Inedit este însă accesoriul purtat la gleznă de actriţă: un dispozitiv de monitorizare a alcoolului din sânge. Până acum, ea a încercat din răsputeri să îl ascundă de privirile indiscrete.
Cunoscuta actriţă a fost obligată de un judecător federal să poarte acest dispozitiv după mai multe incidente în care a fost prinsă de poliţişti sub influenţa alcoolului. Ruşinată la culme de această întâmplare, diva a încercat pe cât posibil să îl ascundă de obiectivele fotografilor. Astfel, cu toate că nu era foarte la modă, Lindsay a participat la mai toate evenimentele încălţată în cizme înalte. Zilele trecute însă, în timp ce făcea plajă, ea nu a mai scăpat. "Brăţara" pe care o poartă Lindsay la picior determină în timp real cantitatea de alcool din sânge prin analizarea transpiraţiei corporale. Accesoriul este unul foarte "la modă" la Hollywood, mai multe figuri importante din Cetatea Filmului acceptând, de-alungul timpului, să-l poarte pentru a scăpa de pedepse mai grave.
Interzis la piscină
Chiar dacă dispozitivul este destul de exact, impune anumite interdicţii. Spre exemplu, Lindsay nu are voie să intre în piscină. Dacă face acest lucru, dispozitivul nu mai poate măsura transpiraţia corporală şi avertizează automat forţele de ordine că au fost violate condiţiile eliberării condiţionate. De asemenea, dacă persoana care îl poartă foloseşte apa de gură ce conţine acool, se poate trezi cu poliţia pe cap.
Mai citeste:
- Alte două cutremure în Italia au provocat noi pagube la clădirile deja avariate de seismul de duminică
- Dieta de vară, sănătoasă şi eficientă
- Johnny Depp, membru de onoare al triburilor Comanche
- Servicii medicale pentru Patriarhie
- Migrena se moşteneşte
- Cartoful reglează tensiunea
- Un nou tratament pentru cancerul hepatic
- Arsurile solare favorizează cancerul
- Analize care te pot salva
- Al-Qaida se pregăteşte de “jihadul electronic”


Comenteaza aici: