E blondă, frumoasă, inteligentă şi… foarte, foarte titrată. Are şi blog. De ieri, este cel mai tânăr magistrat, susţinut de PDL, din istoria Curţii Constituţionale din România. Alături de ea, a mai fost ales să reprezinte Camera Deputaţilor, după lungi dispute, tot un reprezentant al PDL. Aflaţi mai jos cine sunt ei şi ce rol ar putea juca în viitorul democratic şi constituţional al României.
Tânăra judecătoare Iulia Antoanella Motoc, aleasă să reprezinte Senatul României la Curtea Constituţională ar putea ajunge celebră nu atât prin impresionantul său CV sau prin faptul că este bloggeriţă, cât mai ales prin comentariile, pe blog, referitoare la pensii şi salarii.
Judecătoare de renume… internaţional
Iulia Motoc este născută în 1967 şi are un CV impresionant. Este o personalitate recunoscută internaţional în domeniul justiţiei şi dreptului constituţional. Printre altele, „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ a afirmat despre Motoc că este una dintre cele mai relevante voci din Europa de Est în domeniul dreptului. Iulia Motoc a activat în cadrul Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional, al cărei scop declarat a fost de a analiza regimul politic şi constituţional din România, cu scopul de a redacta un document care să identifice limitele politice şi constituţionale ale regimului de guvernare şi să sugereze cadrul dezbaterii privind revizuirea Constituţiei şi reorganizarea instituţională a statului.
Apărătoarea bugetarilor, pe blog
O incursiune făcută de site-ul ziare.com în postările de pe blogul Iuliei Motoc ar putea pune în evidenţă mai degrabă o vehementă apărătoare a salariilor şi pensiilor… de la stat. Cel puţin în ce-i priveşte pe magistraţi, acuzaţi că ar avea salarii şi pensii ”nesimţite”. Iată ce spune bloggeriţa-judecătoare:
"Citesc editoriale stupefiante despre statutul judecătorului, despre necesitatea ca acesta să fie tratat ca orice funcţionar public. (...) Toate dezbaterile internaţionale pe această temă, a consolidării statului de drept, au aceeaşi concluzie: este imposibil să tratezi un magistrat ca un funcţionar public, din orice punct de vedere. Creşterea salariilor magistraţilor (...) a fost întotdeauna considerată ca una dintre primele măsuri care trebuiau adoptate. Ani de zile, în aceste instituţii am studit tabele cu salarizarea judecătorilor. Legătura între această salarizare, si mă refer inclusiv la pensii, şi eficacitatea statului de drept era evidentă!" Cum va judeca o eventuală trecere a legilor pensiilor şi salariilor pe la Curtea Constituţională, rămâne de văzut.
Doi pentru o redută… constituţională
Alegerea reprezentanţilor celor două Camere ale parlamentului la Curtea Constituţională vor intra, cu siguranţă, în istoria „bătăliilor politice” celebre pentru originalitatea democraţiei dâmboviţene. După o seară şi, mai ales, o noapte cu multe peripeţii, îmbrânceli şi chiar înjurături, Senatul şi Camera Deputaţilor şi-au ales… aleşii: tânăra şi foarte titrata judecătoare Iulia Antoanellla Motoc şi Mircea Ştefan Minea. Cei doi au depus aseară jurământul şi ar putea avea un cuvânt greu de spus în în disputele viitoare pe… ”legile crizei”.
„Creşterea salariilor magistraţilor (...) a fost întotdeauna considerată ca una dintre primele măsuri care trebuiau adoptate”, Judecătoarea Julia Motoc, pe blog







Comenteaza aici:
scris de Epifan la ora 11:49 in data 17.06.2010
Doamne,ce natie de semidocti!Cum apare cate un om scolit calumea,cum se trezesc cativa postaci sa-si aminteasca de apartenenta lui politica si sa-l faca praf....Iar chestia cu scoala romaneasca e cea mai buna e o ineptie,daca se cunoaste termenul...Absolventii de facultate ,in mare masura habar n-au de nimic.Discutati cu angajatori ,sa vedeti cat de greu gasesc oameni printre titratii nostri care sa stie ceva..Pana cand nu vom renunta la ipocrizie,nu vom reusi nimic...
scris de dada la ora 10:47 in data 17.06.2010
DA. SI FUNERIU LA INCEPUT ERA FFFF TITRAT SI S-A DOVEDIT A FI UN MARE MARE TIMPIT CU TOATE SCOLILE FACUTE IN STRAINATATE . CUM SE FACEA SCOALA SI PROBABIL SE MAI FACE IN ROMANIA IN NICI O TARA DIN LUME NU SE FACE . NICI CAMBRIDGE SI ETCCCC . SCOALA ROMANESSCA ESTE CEA MAI BUNA . URMA ALEGE CU CE SCOP A FOST PUSA ACOLO IN CONSILIUL CU TOATE DOCTORATELE LOR . ALT EXEMPLU DE DOCTORAND TIMPIT?? PALEOLOGU ALEXANDRE .... SI LISTA ESTE LUNGA FRAIERILOR.
scris de popor la ora 00:08 in data 17.06.2010
Andra,din doua una; ori esti tuta,ori esti vuvuzela! Daca esti reprezentat de PSD sau PNL "putzi" cumva de inteligenta sau cinste?
scris de Andra la ora 17:04 in data 16.06.2010
Nu conteaza.... nimic nu mai conteaza! Ca sa fii reprezentant al PDL-ului, esti fie nebun, fie corupt ca ei! Asadar, si-a anulat toate titlurile prin aceasta apartenenta!