În formula proaspăt instituită săptămâna trecută prin desemnarea, de către Cameră şi Senat, a doi judecători şi prin numirea, de şeful statului, a unui nou preşedinte, Curtea Constituţională a României dă azi… proba de foc. Tema: neconstituţionalitatea măsurilor de austeritate propuse de guvern.
Curtea Constituţională (CC) ia în discuţie, azi, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale parlamentarilor din opoziţie privind neconstituţionalitatea măsurilor de austeritate ale guvernului. Pe de altă parte, cele cinci confederaţii sindicale solicită, printr-o scrisoare deschisă, plenului Curţii Constituţionale să ia în calcul faptul că prevederile legii de instituire a măsurilor de austeritate încalcă legislaţia în vigoare şi drepturile individuale consfinţite prin Constituţia României.
CC, speranţa milioanelor de români
Ce vor cele cinci confederaţii - Cartel Alfa, CNSLR-Frăţia, CSDR, BNS şi Meridian - de la judecătorii Curţii Constituţionale? "Domnilor judecători, în ciuda presiunilor care s-au exercitat şi se pot exercita asupra dumneavoastră ori de câte ori aveţi de luat o decizie importantă, ne bazăm pe convingerea că, pentru dumneavoastră, Legea fundamentală este piatra de temelie a oricărei construcţii juridice, politice, sociale sau economice", se spune într-un comunicat al confederaţiile sindicale. Potrivit acestora, milioanele de români pe care-i reprezintă consideră că diminuarea individuală a salariilor din sectorul bugetar cu 25 la sută, măsură la care se adaugă şi diminuarea pensiilor individuale cu 15 procente, precum şi suprimarea unor ajutoare sociale reprezintă încălcări ale legilor în vigoare şi ale drepturilor individuale consfinţite prin Constituţia României. Liderii celor cinci confederaţii mai arată că decizia noii componenţe a Curţii Constituţionale este privită cu foarte multă atenţie şi aşteptată cu multă speranţă de milioane de români, care cred în principiile statului de drept şi, mai presus de orice, cred că legea este egală pentru toţi, cred în principiul fundamental al Constituţiei care stipulează că legile nu se pot aplica retroactiv şi, mai ales, că judecătorii unei importante instituţii, cum este Curtea Constituţională, nu-şi pot contrazice propriile decizii anterioare.
Ce au cerut Curţii partidele
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a depus, în urmă cu o săptămână, la Curtea Constituţională, împreună cu un grup de parlamentari social-democraţi, o sesizare referitoate la neconstituţionalitatea legii pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea. Şi PNL a contestat, săptămâna trecută, Legea privind măsurile necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar adoptată de parlament prin angajarea răspunderii guvernului, sesizarea fiind semnată de 54 de deputaţi.
Geoană invocă jurisprudenţa CEDO
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, încă de marţi, că a trimis Curţii Constituţionale un punct de vedere oficial asupra Legii de restabilire a echilibrului bugetar, asumată de guvern în faţa parlamentului săptămâna trecută. El a argumentat că, în opinia Senatului, reducerea de salarii în sistemul public şi de pensii, prevăzută de legile de austeritate, echivalează cu o supraimpozitare, nefiind constituţională, în condiţiile în care există şi o jurisprudenţă a CEDO acest sens.
"Domnilor judecători, în ciuda presiunilor care s-au exercitat şi se pot exercita asupra dumneavoastră ori de câte ori aveţi de luat o decizie importantă, ne bazăm pe convingerea că, pentru dumneavoastră, Legea fundamentală este piatra de temelie a oricărei construcţii juridice, politice, sociale sau economice, iar la baza acestui monument juridic sunt încrustate trei nestemate: egalitate, solidaritate şi libertate. Fie ca lumina pe care ele o emană să vă călăuzească paşii spre binele şi prosperitatea poporului român." , Confederaţiile sindicale
"Consider că verdictul Curţii Constituţionale din 24 iunie este de o importanţă capitală pentru respectarea Constituţiei şi pentru asigurarea unui climat de legalitate. (...) Îmi pun speranţa într-o judecată echilibrată şi nepartizană a Curţii în actuala formulă", Mircea Geoană.


Comenteaza aici:
scris de gigel la ora 10:07 in data 24.06.2010
Aceasta Curte Constitutionala este o mascarada, o piesa de teatru regizata in cel mai prost mod cu putinta! Ce credibilitate poate sa aiba aceasta institutie daca majoritatea judecatorilor sunt oamenii lui Basescu?
scris de elena la ora 08:19 in data 24.06.2010
Sa speram ca le da D-ZEU gandul cel bun acestor judecatori a caror decizie ar mai usura putin viata multor romani, ca in baza guvernantilor ,putem muri.