Intrat într-un con de umbră în ultima perioadă, fostul lider al trupei 3rei Sud Est şi-a petrecut timpul căutând inspiraţie în Germania pentru următoarele proiecte muzicale. Duţă ne-a mărturisit că nu are de gând să renunţe la domeniul care l-a consacrat, promiţând viitoare hituri. „Să nu se «bucure» cei care au crezut că m-am retras”, ne-a spus artistul.
„Am lucrat, n-am stat degeaba. Am călătorit în Hamburg, unde am lucrat cu nişte producători germani. «Pearls of Summer» este una dintre piesele pe care le-am compus alături de Frank Sieben, unul din autorii germani despre care vă vorbeam”, a declarat Laurenţiu Duţă pentru „ring”.
„Fiecare merge pe drumul pe care şi l-a ales”
Cântăreţul păstrează la loc de cinste perioada 3rei Sud Est, cu toate că a decis împreună cu Mihai şi Viorel să înceteze colaborarea. „Au fost ani foarte frumoşi. Dar acum nu mai avem timp de regrete. Au trecut aproape doi ani de la despărţire şi fiecare merge pe drumul pe care şi l-a ales. Ne-am văzut ultima oară acum şase luni. De atunci ne-am mai trimis mesaje de sărbători”, ne-a povestit Laurenţiu.
Investiţie de viitor
Adevărat veteran în industria muzicală, Duţă a preferat să-şi pună deoparte banii câştigaţi pe parcursul anilor şi să facă unele achiziţii. „Eu am investit în aparatura de studio, pentru concertele live din cariera mea solo şi în restaurantul «Serenada» din oraşul meu natal Năvodari de care să ocupă familia mea. Mai sunt şi alte lucruri, dar nu este frumos să te lauzi, că bate la ochi”, a mărturisit el.
Se relaxează la turci
Vara aceasta, Laurenţiu plănuieşte să meargă împreună cu familia într-o vacanţă în Turcia. Cu toate că au mai fost în această ţară, ei s-au decis să repete experienţa. „Probabil tot pe litoralul turcesc... Am fost şi anul trecut cu Ianula şi cu fetiţa noastră, Lorena, şi ne-am simţit foarte bine”, ne-a spus artistul.
„Când intru în studio mă simt ca un copil între jucării. Îmi place munca de creaţie foarte mult. Lucrez la mai multe piese noi, pe care urmează să le distribui artiştilor potriviţi.”, Laurenţiu Duţă
Mai citeste:
- Cristina Stamate, Roxana Iliescu şi Alin Pascal se întrec în folclor
- Recital Zdob şi Zdub la penultima ediţie Fabrica de staruri
- Liana Stanciu: Dumnezeu o iubește pe Kylie Minogue
- Ovidiu Ioncu–Kempes: Reîntoarcerea acasă este cu adevărat emoționantă
- Elena Gheorghe, show incendiar în Garajul Europa FM
- Cori Grămescu se lansează în Dubai, China şi Japonia!
- Roxana Ciuhulescu îi face concurenţă lui Chris Pfeiffer la acrobaţii pe două roţi
- JOSE CARRERAS doreste sa aiba in cabina pian, flori si oglinzi!
- 3rei Sud Est revine pentru o seara la premiile RMA 2012
- Alina Puşcaş, MUŞCATĂ de o căpuşă la filmări
- Solista Mandinga, în stare de ŞOC pe scena Eurovision
- Clejanii pe culmile disperării: Primăria Sectorului 3 ne ÎNCALCĂ intimitatea
- Raluca Lăzăruţ debutează azi la Kanal D


Comenteaza aici: