Muzeul Naţional Cotroceni găzduieşte, până pe 15 august, o expoziţie dedicată poetului şi dramaturgului Vasile Alecsandri, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la moartea sa.
Apropiat al familiei regale, marele poet român a participat activ la serile culturale organizate de regina Elisabeta, el fiind cel care iniţiat-o în tainele liricii populare şi care a îndemnat-o să îşi semneze creaţiile literare cu pseudonimul Carmen Sylva. În cadrul expoziţiei “Vasile Alecsandri: un prieten al Casei Regale” veţi admira manuscrise literare, ediţii princeps, cărţi rare cu autograful poetului, corespondenţă, acte şi fotografii, obiecte personale din casa de la Mirceşti, brevete, diplome şi medalii. Vizitatorii se vor bucura de cele peste 150 de exponate, unele fiind aduse în premieră în atenţia publicului.


Comenteaza aici: