Cosmin Dragomir & Bogdan Cotigă 08.07.2010
Basescule, te contrazice realitatea!
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/basescule-te-contrazice-realitatea-434x326.jpg

Comentarii:

4 (ultimul in 08.07.2010)

Afisari:

1986 (ultima in 08.07.2010)

Rating:

(8 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
REFUZ. Firmele de asigurari nu incheie polite pentru locuintele din zonele inundabile

Preşedintele României i-a certat pe năpăstuiţii din satele inundate şi le-a ordonat să-şi asigure casele. Nu se pot asigura, domnule preşedinte. Vă spunem asta sigur după ce am mers la trei dintre cele mai puternice firme de profil din ţară: zona inundabilă nu face nicicum casă bună cu poliţa de asigurare.

Consecinţă a inundaţiilor catastrofale din nordul ţării, preşedintele Traian Băsescu s-a dus în judeţul Suceava şi le-a reproşat ţăranilor din Săuceşti că nu şi-au asigurat casele împotriva furiei apelor. Mai mult, el le-a explicat că 2010 este ultimul an în care în vor mai „pupa” ajutoare de la buget. Declaraţia şefului statului pare a fi însă fără acoperire, cel puţin din perspectiva firmelor care încheie poliţe de asigurare pentru locuinţe.

Pe la firme cu poza casei bunicului
Reporterul “ring” a mers incognito la mai multe firme de asigurări de renume şi a pretins că doreşte să asigure casa bunicului său sărac din Grăniceşti, Suceava, localitate recent afectată de inundaţii. “Înarmat” cu o poză a casei din chirpici, a încercat să înduioşeze inimile asigurătorilor. Răspunsurile primite au fost, din păcate, crude, dar realiste. “Casă de chirpici în zonă inundabilă nu putem asigura sub nicio formă. Ne pare rău”, ne-a spus reprezentantul cunoscutei firme de asigurări OMNIASIG.

“Nu trebuie să fie în zonă inundabilă sau seismică”
După ghinionul de la OMNIASIG, am zis să încercăm şi la altă firmă, în speranţa că bunicul va avea până la urmă casa asigurată. La BCR Asigurări, din nefericire, aceeaşi poveste, la care s-a adăugat valoarea minimă a locuinţei, care nu corespundea. “Nu se poate, la noi, valoarea minimă a casei trebuie să fie de 30.000 de euro şi nicidecum în zonă inundabilă”, ne-a spus reprezentanta agenţiei. De la ING Asigurări am aflat că, pe lângă inundaţii, riscul seismic face imposibilă asigurarea unei case din chirpici. “Nu putem asigura aşa ceva. Casa trebuie să fie din beton-armat sau cărămidă. Nu trebuie să fie în zonă inundabilă sau seismică. Trebuie să fie construită după 1940. Astea sunt condiţiile minime”, ne-a explicat reprezentantul ING.

„E ultimul an când mai dăm bani pentru case. Asiguraţi-vi-le!” , Traian Băsescu, preşedintele României

Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de SYNU la ora 21:13 in data 08.07.2010

    Bogatul nu crede săracului, sătulul nu crede flămândului. Poporul nu mai crede nimic din ce spune Puterea!

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 12:03 in data 08.07.2010

    aiai au case acolo de sute de ani, tu ce zici sa te muti acum ?

     

  •  

    scris de Irina la ora 10:33 in data 08.07.2010

    De ce "napastuitii" si-au facut case in zonele inundabile?De ce primarul dela Saucesti(PSD-ist),cel din Galati(PSD-ist) si cel din Dorohoi(PNL-ist) le-au permis oamenilor sa-si construiasca acolo case?De ce nu i-au mutat de acolo in acesti ani dintre inundatii?Asta trebuiau sa faca alesii locali!Basescu are dreptate si sper ca macar acum sa nu se mai construiasca in zone inundabile si sa-i mute pe cei care stau acolo!Alesii locali sunt cei mai vinovati!

     

  •  

    scris de alegatorul indignat la ora 09:15 in data 08.07.2010

    Crede careva ca betivului asta nenorocit ii pasa de ceva sau cineva atata timp cat nu e implicat nimeni din familia lui sau elenei Udrea?