Interpretul de muzică populară Gheorghe Turda îşi doreşte oficializarea relaţiei cu fosta iubită din tinereţe Teodora Renel, alături de care plănuieşte în toamna acestui an o vacanţă în Europa.
În primăvară s-au logodit, iar recent, Gheorghe Turda a prezentat-o pe cea care îi va fi alături pentru restul vieţii celor două fiice ale lui. „Fetele mele au îndrăgit-o şi au acceptat-o, fiind încântate de hotărârea mea. Mi-au spus ca atâta timp cât eu voi fi fericit, vor fi şi ele”, a declarat, pentru „ring”, interpretul de muzică populară.
„Am ţinut legătura cu Tea de-a lungul anilor”
Gheorghe Turda a dezvăluit că, de-a lungul anilor, a ţinut legătura cu Tea (n.r. - cum o alintă pe Teodora). „Din anul 2002 am avut turnee în Canada şi ea obişnuia să vină să mă vadă la spectacole. Depănam amintiri, fără să bănuim că viaţa ne va uni peste ani. După tragedia care s-a petrecut în familia mea am revăzut-o pe Tea şi mi-am dat seama că Dumnezeu vrea să fim împreună”, a povestit Turda.
Vrea un post la Centrul Cultural din Montreal
Cu toate că nu s-a decis încă dacă se va stabili şi el în Canada sau va veni Tea în România, Gheorghe Turda caută soluţii. „E mai greu ca Tea să vină aici, pentru că în Canada ea lucrează ca profesoară, are şi o grădiniţă particulară, dar e şi lider de sindicat, în timp ce eu am concerte în Montreal şi mi-ar fi mai uşor să mă adaptez. În plus, intenţionez să obţin un post la Centrul Cultural din Montreal”, a adăugat el.
Croazieră pe Nil, vacanţă în Republica Dominicană
Gheorghe Turda şi iubita lui au hotărât să petreacă toate vacanţele împreună. „În croaziera pe Nil am întâlnit două familii de italieni cu care ne-am împrietenit rapid. Aveam să aflăm că poveştile lor de dragoste seamănă cu a noastră. După ce au avut o relaţie în tinereţe, s-au reîntâlnit după mulţi ani şi s-au căsătorit. O altă vacanţă am petrecut-o în Republica Dominicană, urmând ca în toamna acestui an să facem un tur al Europei”, a mai spus cunoscutul interpret.
Şi-a pierdut soţia după 37 de ani de căsnicie
Soţia lui Gheorge Turda a decedat după ce, timp de 22 de ani, s-a luptat cu leucemia. Auzind necazul său, Tea a insistat să-l întâlnească pe interpret. El a refuzat-o, aşteptând să treacă un an, pentru a se putea ocupa de toate cele creştineşti. După această perioadă s-au reîntâlnit şi, ea fiind divorţată, au reluat relaţia întreruptă cu aproape 40 de ani în urmă.
„Nu m-am opus destinului şi acum sunt din nou fericit”, Gheorghe Turda
Mai citeste:
- Cristina Stamate, Roxana Iliescu şi Alin Pascal se întrec în folclor
- Recital Zdob şi Zdub la penultima ediţie Fabrica de staruri
- Liana Stanciu: Dumnezeu o iubește pe Kylie Minogue
- Ovidiu Ioncu–Kempes: Reîntoarcerea acasă este cu adevărat emoționantă
- Elena Gheorghe, show incendiar în Garajul Europa FM
- Cori Grămescu se lansează în Dubai, China şi Japonia!
- Roxana Ciuhulescu îi face concurenţă lui Chris Pfeiffer la acrobaţii pe două roţi
- JOSE CARRERAS doreste sa aiba in cabina pian, flori si oglinzi!
- 3rei Sud Est revine pentru o seara la premiile RMA 2012
- Alina Puşcaş, MUŞCATĂ de o căpuşă la filmări
- Solista Mandinga, în stare de ŞOC pe scena Eurovision
- Clejanii pe culmile disperării: Primăria Sectorului 3 ne ÎNCALCĂ intimitatea
- Raluca Lăzăruţ debutează azi la Kanal D


Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 18:19 in data 03.10.2011
Mai mosulica, te-am vazut ieri pe net la o emisiune la Anten2, de aici din Canada, esti un mareee mincinos.Sunt un foarte apropiat prieten al Teodorei si stiu ca nu mai esti cu aceasta doamna de mult timp, nici nu vrea sa mai auda de tine...Despre ce dragoste vorbesti?, tu habar nu ai ce este, nu ai iubit-o deloc, te-ai folosit de ea, si stii tu foarte bine cum... mai ciuguleai si tu cate ceva, mai un concert mai o vacanta...esti iun mare mincinos, un profitor ,nu este vorba de nici o insuratoare, minti cu nerusinare, habar nu am de ce nu recunosti? In fine, nu mai bate campii ca esti tot mai ridicol...
scris de Tina la ora 22:06 in data 23.08.2011
Maestre, nu tine cont de ofticosii de mai jos, sunt niste frustrati care mor de invidie ca a-ti ajuns atat de sus, Cu viata dvs.faceti ce vrei si nu trebuie sa dati solcoteala zabalosilor de mai jos. Am fost si am ramas o mare admiratoare a cantecelor si persoanei dvs. In afara faptului ca sunteti un barbat frumos si talentat cu siguranta ca doar prin seriozitate si munca a-ti obtinut atata succes.
scris de Radu Tudor la ora 17:40 in data 19.12.2010
@NUMELE - Cum iti permiti ma, DOBITOCULE, sa-l faci pe Gheorghe Turda porc ? Nu ti-e rusine, MAGARULE ? PORC esti TU ! ! !
scris de NUMELE la ora 17:35 in data 25.07.2010
Ai ramas un ipocrit, lipsit de cel mai elementar bun simt, mincinos si ingimfat. Oare te-a lovit chiar asa dragostea dupa ce ani de zile nu aveai alt subiect de discutie pe toate canalele de tv decit despre dragostea ta imensa fata de regretata ta sotie? Nu iti este rusine? Daca spuneai ca nu suporti singuratatea mai mai ca te-as fi crezut.Dar ma intreb daca nici una dim multiplele tale iubite din tara nu ti-au putut fi pe plac pentru a-ti completa timpul ramas sau nu are nici una punga destul de plina pentru un zgircit si un profitor ca tine? Care dintre cele pe care le-ai curtat chiar si in timpul fericitei tale casnicii, ar fi putut sa te plimbe in croaziere si-n turul globului.Daca iubirea ta de acum 39 de ani ar fi fost o sinistrata din Moldova, oare ti-ai fi amintit ca ai iubit-o odata? Ti-ar mai fi zbirniit calciiele dupa ea? Cum ar mai fi fost vacantele tale? LIBIDINOSULE!!!!!!!!!
scris de NUMELE la ora 20:12 in data 08.07.2010
esti un MAREEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE PORCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCC CA INTOTDEAUNA