Emilian Tancău 13.07.2010

Mara: „Sunt banii mei, mi pot da si in rate”

LITIGIU. Fostul jucator al CFR-ului isi cere, la LPF, drepturile financiare de la clujeni

http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/mara-sunt-banii-mei-mi-pot-da-si-in-rate-434x326.jpg

Bogdan Mara mai are de încasat de la CFR Cluj aproximativ 55.000 de euro. După câteva luni de aşteptare, mijlocaşul lui Iraklis Salonic s-a decis să recupereze ceea ce e stipulat în contract apelând la Comisia pentru soluţionarea litigiilor din cadrul LPF. Astăzi se va da un verdict, sau cel puţin aşa speră fotbalistul.

Mijlocaşul Bogdan Mara şi-a reziliat, la jumătatea lui decembrie 2009, angajamentul cu CFR Cluj, primind totodată acceptul să plece gratis la Iraklis. Fotbalistul a semnat un act prin care cele trei rate de contract pe care le mai avea de primit, în jur de 55.000 de euro, să îi fie virate în maximum trei luni. Cum în contul său nu a ajuns nici un euro din partea clujenilor, Mara a depus memoriu la Comisia pentru soluţionarea litigiilor din cadrul LPF. A fost judecat marţea trecută, iar astăzi comisia va da un răspuns. Înainte de a face acest pas, fotbalistul a trimis o notificare către clubul ardelean, însă cei responsabili nu i-au dat nici un răspuns. „Îmi cer doar drepturile mele stipulate în contract, nici un euro în plus. Toată înţelegerea este pusă pe hârtie, nu rămâne decât să mi se facă dreptate. Eu am rămas în relaţii bune cu persoanele de la club, însă nu pot lăsa aceşti bani pentru că reprezintă munca mea. Cu domnul Mureşan nu am mai vorbit de două-trei luni. Eu le-am trimis o notificare înainte de a apela la LPF, tot timpul am crezut că ne putem înţelege. Nici eu nu pot amâna la nesfârşit. Probleme sunt peste tot”, a declarat, pentru „ring”, fotbalistul.

Nu poate fi prezent
El se află acum în cantonament cu echipa sa, Iraklis Salonic, şi nu va putea fi prezent astăzi la sediul LPF. Va fi însă reprezentat de avocatul său în faţa membrilor comisiei. De altfel, el ar fi de acord să primească banii chiar şi în rate, numai să se rezolve problema. „Dacă m-ar suna cineva de la club, aş fi de acord să îmi dea banii şi în rate, dacă ei spun că au probleme financiare. Nu cred că CFR-ul stă în suma pe care trebuie să mi-o dea, este un club prea mare. Avocatul meu va fi acolo, eu sunt în cantonament de două săptămâni, iar peste câteva zile voi pleca cu echipa în Italia într-un stagiu de pregătire”, ne-a spus Mara.

Grecii vor să-i prelungească contractul
Bogdan Mara mai are contract încă doi ani. Chiar dacă, la un moment dat, Iraklis a avut probleme cu primirea licenţei de a juca în acest an în prima ligă, lucrurile s-au rezolvat. Ba mai mult, cei de acolo vor să-i prelungească pentru încă un an contractul lui Mara. „Aici totul este bine. Clubul şi-a rezolvat problemele cu federaţia. Aşa cum v-am mai spus, vor o prelungire a contractului pentru încă un an până va începe noul sezon. Nu am niciun motiv pentru a nu continua aici”, ne-a declarat, în încheiere, mijlocaşul.

„Nu este o sumă mare, este vorba de cuvânt. Nu stau în aceşti bani, dar contractul este contract şi vreau să fie respectat.”Bogdan Mara


Comenteaza aici:

 

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

0

Afisari:

741 (ultima in 13.07.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter