Emilian Tancău 14.07.2010
Dilema „Briliantului”
IMPAS. Mutu a facut vizita medicala la Fiorentina, dar isi cauta echipa
Chiar dacă este suspendat până la sfârşitul lunii octombrie, Adrian Mutu a fost prezent, ieri, alături de colegii săi de la Fiorentina, la vizita medicală. Situaţia „Briliantului” este departe de a fi clarificată, acesta fiind, poate, motivul pentru care fotbalistul a ales tăcerea în faţa presei. Pe de altă parte, Zenga a negat un transfer al fotbalistului la echipa sa, Al-Nasr.
Adrian Mutu a făcut, ieri-dimineaţă, vizita medicală alături de colegii săi de la Fiorentina în vederea începerii pregătirilor pentru noul sezon. „Briliantul” a sosit la centrul medical Careggi împreună cu Vlada Avramov şi Stefan Jovetici. Interpelat de presa italiană despre situaţia sa, Mutu a fost foarte conchis:
„Nu pot să vorbesc, dar sunt bine.” Pe de altă parte, conducătorii Fiorentinei au declarat în repetate rânduri în ultima vreme că sunt dispuşi să se despartă de fotbalist în cazul unei oferte avantajoase. Speculaţiile pe tema celor care şi-l doresc pe Mutu au curs aproape zilnic. Ultima „destinaţie” era echipa condusă de Walter Zenga, Al-Nasr. Aflat cu arabii în cantonament în Italia, Walter Zenga a negat că şefii echipei sale negociază transferul lui Adrian Mutu. Chiar dacă l-ar dori în Arabia Saudită, Zenga spune că îi este imposibil să aducă un jucător de calibrul atacantului de care Fiorentina încearcă să scape. „Mutu este un jucător mare, care poate face diferenţa în orice moment al jocului. Dar nu este adevărat că negociem transferul său la Al-Nasr. Este imposibil să îl luăm pe Mutu”, a declarat Zenga pentru on-linesport.
Chelsea merge până la capăt
În această perioadă mai puţin fastă pentru Mutu, a picat vestea că englezii de la Chelsea vor cu orice preţ să primească cele 17 milioane de euro pe care le cer ca despăgubiri după ce fotbalistul a fost dat afară de club în 2004 pentru consum de droguri. Agentul Victor Becali a confirmat, pentru Sky Sport 24, că Chelsea a cerut la FIFA suspendarea imediată pe timp nedeterminat a lui Mutu pentru neplata sumei stabilite ca despăgubiri în urma „scandalului cocaina”. Ultima soluţie pe care o vor încerca avocaţii lui Mutu este o întâlnire cu oficialii lui Chelsea, în urma căreia să ajungă la un acord pentru ca acest dosar să fie oprit.
Comenteaza aici:

