Alexandru Tudor 16.07.2010

O actiune de bun-simt in slujba Capitalei

DETERMINARE. Salubrizarea Cheiului Dambovitei, o lectie data de voluntari bucurestenilor

http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/o-actiune-de-bun-simt-in-slujba-capitalei-434x326.jpg

Peste 100 de voluntari de toate vârstele au strâns, ieri, zeci de saci cu deşeuri de pe Cheiul Dâmboviţei, pe tronsonul Vitan-Glina. Programul de curăţenie pentru această zonă a fost iniţiat de Primăria Generală a Capitalei în urmă cu o lună de zile, atunci când a avut loc o acţiune impresionantă de igienizare a zonei.

Pornind de la îndemnul lansat atunci de primarul general, Sorin Oprescu, potrivit căruia trebuie sensibilizaţi şi locuitorii acestei zone pentru a păstra curăţenia făcută, Centrul Educaţional pentru Tineret şi Dezvoltare Durabilă „Pilula Zero” şi ziarul „ring” au invitat bucureştenii la o acţiune de voluntariat sub titulatura „Un Bucureşti de bun-simţ” pentru păstrarea curăţeniei în această zonă. Astfel, în doar trei ore, întreg tronsonul a fost luat pas cu pas de voluntari care au lăsat în urma lor… „curăţenie lună”.

Astfel, ieri, la ora 10.00, cei 100 de voluntari, „înarmaţi“ cu saci de gunoi şi mănuşi de plastic, au început „războiul” împotriva gunoiului aruncat de cetăţenii iresponsabili, mergând de la intersecţia Splaiul Dâmboviţei cu Vitan-Bârzeşti spre Glina. În afara oamenilor înscrişi pe „Agenda Voluntarului”, la acţiune au participat viceprimarul sectorului 4, Alexandru Popescu, şi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan. Pentru următoarele acţiuni ale campaniei, oamenii care vor să dea o mână de ajutor mediului în care trăiesc se pot înscrie pe portalul agendavoluntarului.ro.

Ciocan le-a dat o lecţie oamenilor nepăsători
Obişnuit să lucreze în slujba cetăţenilor, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a venit să dea o mână de ajutor voluntarilor şi Capitalei. În mai puţin de o oră, Ciocan a făcut lege şi ordine pe Splai, dând totodată o lecţie pescarilor din zonă care stăteau pe mormane de gunoi. „Nu poţi fi curat oricât te-ai spăla dacă nu trăieşti într-un oraş curat. Ca voluntar, trag un semnal de alarmă referitor la poluarea mereu crescândă în ceea ce nu peste mult timp va deveni metropolă. Mă onorează faptul că m-aţi invitat. Ziarul «ring» îşi dovedeşte utilitatea publică şi sper ca acest semnal de alarmă să ajungă în conştiinţa tuturor bucureştenilor şi să se alăture acestei acţiuni. Primăria Capitalei degeaba face dacă noi nu păstrăm curăţenia”, a afirmat Christian Ciocan, şeful serviciului de presă al Poliţiei Capitalei.

5 kilometri de pe Splaiul Dâmboviţei au fost ecologizaţi.

„Felicit în primul rând voluntarii pentru faptul că au dat dovadă de spirit civic. De asemenea, felicit şi organizatorii pentru această idee şi sper ca la următoarele acţiuni să se alăture şi mai mulţi bucureşteni. M-am alăturat cu drag acţiunii voastre şi sper ca importanţa ei să fie înţeleasă de toată lumea.”, Viceprimarul sectorului 4


Comenteaza aici:

 

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

0

Afisari:

622 (ultima in 16.07.2010)

Rating:

(3 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter