Emilian Tancău 19.07.2010
Tripla clujeana: Campionat, Cupa, Supercupa
TRIUMF. Campioana Romaniei a castigat primul trofeu al anului
A 11-a întâlnire dintre CFR Cluj şi Unirea Urziceni a consemnat şi primul trofeu al sezonului aşezat în vistieria clubului clujean - Supercupa României. S-a ajuns, ca şi anul trecut, până la penalty-uri, unde ialomiţenii au ratat tot.
O primă repriză în care elevii lui Mandorlini au dominat, fără drept de apel, o echipă a Unirii Urziceni care nu a avut nicio o cazie clară de gol. Două dintre ultimele achiziţii ale clujenilor, ivorianul Kivuvu şi croatul Bjelanovic, au făcut ce au vrut cu apărarea ialomiţenilor. Kivuvu a arătat că are un şut de temut încă din minutul şase, când l-a pus serios la lucru pe Arlauskis. Însă, după alte şase minute, acesta a prins un „trasor” de la 25 de metri, exact la rădăcina barei lui Arlauskis, care nu a putut decât să se recunoască învins. Însă al doilea mitan l-a adus pe olandezul de origine angoleză Kivuvu să înscrie în propria poartă, cu o gafă de proporţii, în minutul 52. Jocul s-a schimbat după egalare, şi ialomiţenii au arătat o altă faţă. Meciul a ajuns în prelugiri în cele din urmă, ca în 2009. S-au mai marcat două gouri, unul de fiecare parte: mai întâi Marinescu, pentru Urziceni, apoi Deac a trimis partida la penalty-uri. Iar acolo, Urziceniul nu a reuşit să înscrie nici un gol. Elevii lui Mandorlini au înscris prin Piccolo şi Emil Dică şi Supercupa rămâne la Cluj! 4-2 pentru CFR!
Comenteaza aici:

