Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, Vladimir Găitan trece prin momente destul de grele. Dezamăgit de simţul civic românesc şi afectat direct de tăierile de salarii impuse de Guvernul Boc, actorul laureat al Premiilor “ring” este aproape disperat.

În cea mai recentă peliculă, “Poker”, aţi jucat alături de Jean Constantin. Ce amintiri aveţi legate de regretatul actor?
Da, din păcate, a fost ultima noastră colaborare. Se spune, la noi, bătrânii, că dacă te şcoli dimineaţă şi nu te doare nimic, înseamnă că ai murit. După 70 de ani, te poţi aştepta oricând să-ţi iei rămas bun, chiar şi mai devreme aş vrea uneori. Am fost foarte impresionat de o discuţie pe care am avut-o cu Sergiu Nicolaescu. El mi-a zis: “Aşa am obosit şi aş vrea să dispar! N-am crezut că e atât de urâtă bătrâneţea şi credeţi-mă că nu mai am nicio bucurie”.

După 40 de ani de carieră, aveţi vreun regret?
Că nu m-am născut în altă ţară. Evident că mi-aş fi dorit să fiu mai liniştit la 63 de ani, să n-am spaimă zilei de mâine, aşa cum o am acum. M-aştept într-o zi să nu mai am bani pentru medicamente. Deja mi s-a luat din salariu mai mult de 50%. Printr-un joc al întâmplării, de la 26 de milioane, bani în mână, mi s-a luat un spor de vechime şi de muncă grea pentru că am infarctul. Şi mi s-a îngheţat salariul la 19 milioane şi acum 25%, socotiţi voi... Era salariul pe care l-am avut că actor debutant categoria a 2-a. Deci, după 43 de ani de muncă, mă reîntorc cu un salariu de actual debutant. Şi la anul, obligat de legea asta idioată, o să fiu forţat să ies la pensie, cu un venit mizerabil. Mai am un imobil care îmi aduce o chirie, dar dacă rămân fără chiriaş… Am ajuns astăzi să mă gândesc că, dacă voi depinde doar de această pensie, voi fi muritor de foame. Şi sunt absolut decis să mă sinucid... adică nu mă văd cerşind şi umilindu-mă. Dacă nu voi avea altă soluţie, asta va fi singura.

Revoluţionari de vreme bună
De ce nu protestează românii faţă de aceste măsuri de “austeritate”?
Păi, dacă ne ajută Doamne Doamne şi în decembrie avem 10 grade, facem o revoluţie. Dacă nu, stăm acasă şi mai răbdăm doi ani cu frig şi cu mizerie. Nouă ne place să demonstrăm la Polivalentă dacă se dă şi o bere... într-un moment în care să fie şi puţină răcoare, să fie bine... Cred că la noi cam asta este şi şansa cu revoluţia, din păcate, am curajul să o spun, acum, după tot ce s-a întâmplat, că Dumnezeu a ţinut cu noi şi ne-a dat vremea aia bună în decembrie '89. Dacă era vreo iarnă şi vreun vâj... nu mai ieşea nimeni în stradă.

Credeţi că românii ăia care au ieşit atunci la revoluţie îşi imaginau că România va ajunge aici?
S-a ajuns la ceva mult mai rău. Eu nu zic că n-au fost intenţii bune iniţial, dar, din păcate, oamenii au fost aceiaşi. Ce mă doare cel mai tare, eu fiind tată de doi copii, i-am contaminat şi pe ei. Foarte mulţi tineri gândesc mai rău decât am gândit noi. Sunt mai rapace şi mai odioşi decât am fost noi şi am exemple numai dacă luăm spectrul politic. Nu vreau să dau nume, dar e un fapt evident.

Avem nevoie de o catastrofă
Ce ar putea să schimbe acest popor? Să ne facă mai uniţi?
Avem nevoie de o catastrofă. Discutăm odată cu un regizor foarte bun cu care eu am muncit şi care mi-a spus un lucru foarte adevărat. Era poate mai bine pentru România să fi rămas alături de Germania, ca Bucureştiul să fi râs, să treacă ruşii peste noi, cum au trecut peste Budapesta. Ar fi arătat caracter şi verticalitate şi ar fi creat un comportament care, ulterior, s-ar fi simţit şi azi. Am fi vorbit de o cu totul altă Românie. Noi nu am avut disidenţi, în afară de degetele de la o mână... stăteam cu capul plecat şi eram fericiţi să prindem un pui de Crevedia... Umbla un banc pe vremuri cu unu` care venea în fiecare zi la birou şi zicea: ”Eu, când vin la birou, urinez pe Comitetul Central şi pe sediul Securităţii. După câteva zile, îi spun prietenii: “Mă, şi nu ţi-au făcut nimic până acum?”, la care el spune: “Am uitat să vă spun… n-o scot din pantaloni”. Cam asta a fost disidenţa noastră. Toate lucrurile astea se răsfrâng astăzi în acest fenomen de lipsă de verticalitate, de caracter, de calitate umană. Fiecare pentru el.

Poker cu Băsescu, Boc şi Johannis
Jucaţi poker?
Nu prea. Am câţiva prieteni buni care joacă.

Credeţi că l-aţi bate la poker pe Boc?
Boc nu e un jucător de poker. Boc e un Păcălici, el nu are nicio vină sărăcuţul, el este pus la înaintare şi îmi aminteşte de personajul ăla din cărţi.

Cine e redutabil la poker din lumea politică?
Băsescu. Şi se ridică foarte interesant Crin Antonescu. Mi-ar fi plăcut şi Johannis să fie în partidă. Mie îmi pare foarte rău că Băsescu nu şi-a dat mâna cu el, pentru că ei ar fi făcut o treabă mult mai bună. Conform vorbelor “Dă-i omului mintea de pe urmă”, eu încă mai sper să apără această mişcare de curaj.

40 de filme româneşti l-au avut protagonist, până în prezent, pe Vladimir Găitan.
“Eu am acum, după 43 de ani de muncă, un salariu pe care un şofer de ministru îl are dublu.”