Actriţa Ioana Ginghină şi soţul ei, Alexandru Papadopol, au ales în această vară, ca destinaţie de vacanţă, Bucovina. Au locuit la prietenii lor şi au profitat de această ocazie pentru a se ruga la mănăstirile din zonă.
Pentru că, până în toamna acestui an, se vor muta în casă nouă, o vilă cu o curte mare, Ioana şi Papi susţin că au vrut ca fiica lor să se acomodeze. “Am fost o săptămână în Bucovina, la nişte prieteni, unde ne simţim foarte bine şi unde ne «antrenăm» pentru locuitul la casă. Mai avem puţin şi ne vom muta şi noi la curte şi vrem ca Ruxandra să fie pregătită să-şi petreacă timpul în aer liber, să se joace în grădină”, a povestit Ioana.
Papi se ocupă de finisări
Familia Papadopol a petrecut restul vacanţei în Bucureşti pentru că Alexandru a fost ocupat cu terminarea lucrărilor la noua casă. “După ce ne-am întors din Bucovina, am stat în Bucureşti. Însă nu ne putem plânge de lipsa de odihnă şi distracţie, am fost aproape în fiecare weekend la un grătar cu fratele lui Alexandru şi familia lui, unde şi noi, şi copiii ne-am simţit foarte bine. În plus, în luna mai am fost în Turcia, la filmări, iar Ruxandra şi Alexandru au avut parte de o minivacanţă acolo”, a mai povestit actriţa care va interpreta, în telenovela “Iubire şi onoare”, rolul unei femei de origine arabă.
Din nou colegi pe platourile de filmare
În timp ce Ioana va juca rolul unei femei musulmane, supusă tradiţiilor, Papadopol îl interpretează pe unchiul Mădălinei Drăghici, Claudiu, un bărbat uns cu toate alifiile care ascunde mai multe secrete şi care se îndrăgosteşte de Elvira Deatcu.





Comenteaza aici: