Elena Udrea a fost desemnată drept preşedinte interimar al organizaţiei PDL Bucureşti.
Cum poate fi văzut acest moment?
DREPT O ASUMARE DE CĂTRE ELENA UDREA A UNEI POVERI PESTE PUTERILE SALE.
Pe maidanul nostru politic, Elena Udrea repetă într-un fel situaţia lui Traian Băsescu:
Nu lasă indiferent pe nimeni.
Presa mogulizată, deşi a ales-o drept ţintă vie (şi din nevoia lui Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu de a arăta că ei sunt jupânii României), o cultivă pe Elena Udrea până la nivelul firului dus de la ciorap.
Explicabil.
Ca şi Traian Băsescu, Elena Udrea e o vedetă aducătoare de rating şi, prin aceasta, de parale.
Cu mici excepţii, comentatorii politici o urăsc.
Unii – bărbaţii mai ales – dintr-o frustrare sexuală greu de ţinut în frâu, eliberată însă prin scris, asemenea unei masturbări transfigurate.
Alţii sau, mai precis altele, pentru că e vorba despre persoane cu chiloţi, deşi, judecând după barbă, ar trebui să poarte izmene, nu suportă gândul că Elena Udrea are succes la bărbaţi.
Şi la nivelul publicului asistăm la o împărţire categorică.
Unii cetăţeni o simpatizează.
Alţii o antipatizează.
Primii n-au însă curajul de a o afirma făţiş, intimidaţi cum sunt de isteriile mediatice împotriva Elenei Udrea.
Decizia de numire drept preşedinte interimar la Bucureşti a fost receptată din perspectiva acestei împărţiri schizofrenice a presei şi a opiniei publice.
Noi însă, capabili a o judeca pe Elena Udrea cu deplină linişte sufletească, vom spune că asumarea noii funcţii e o greşeală.
Dacă nu chiar una uriaşă.
Elena Udrea are deja în administrare unul dintre cele mai grele ministere ale Guvernului Boc.
În această postură, ea face faţă cu greu multiplelor îndatoriri cerute de funcţie.
Ar fi fost normal ca ea să se mulţumească deocamdată cu această responsabilitate, dovedind că poate face lucruri excelente.
Prin asumarea noii funcţii, ea riscă să facă lucruri de mântuială atât în plan guvernamental, cât şi în plan politic.
