ZiarulRing

28-mart.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Ipoteza-soc: Madalina, moarte accidentala

Avatar

Publicat

pe

Modul în care Mădălina Manole a ales să părăsească scena vieţii naşte, pe zi ce trece, tot mai multe controverse. Neliniştile din sufletul ei au rămas încă nebănuite pentru toată lumea, dar în fişa ei medicală scrie, negru pe alb, că pe 17 iunie nu înghiţise o supradoză de pastile. Medicii sunt de părere că atunci a încercat doar să impresioneze, iar pe 14 iulie s-ar putea să-i fi reuşit… accidental.

Ceea ce presa a numit “tentativa de sinucidere” a Mădălinei Manole, de pe 17 iunie, s-a dovedit a fi doar un tertip menit să impresioneze şi să atragă atenţia asupra ei. Surse din cadrul Spitalului Floreasca ne-au declarat că “la internare, diagnosticul a fost de supradozaj declarat cu paracetamol, dar că, ulterior, analizele toxicologice l-au infirmat”.

Analizele toxicologice au contrazis-o
“A venit la spital pe propriile picioare şi a acuzat un disconfort digestiv, afirmând că înghiţise, în urmă cu 30 şi ceva de ore,
o supradoză de paracetamol. Diagnosticul final, în urma examenului toxicologic, a evidenţiat în corpul ei exista paracetamol sub limita minimă admisă pentru o doză terapeutică, or, substanţa, dacă ar fi existat, nu ar fi avut cum să se elimine din corp aşa de uşor”, precizează sursele noastre.

I s-a recomandat să consulte un psihiatru
„La spital a fost evaluată de psihiatru şi i s-a recomandat terapie. Când pacienta a solicitat, a plecat acasă. Nu aveam cum să o obligăm să meargă la psihiatru. Legea nu ne dă voie. Cel mai important lucru este rezultatul anchetei medico-legale. Examenul toxicologic din ţesuturi şi organe va stabili dacă, în stomacul ei, cantitatea de lichid era Furadan sau altceva şi dacă nu cumva l-a înghiţit accidental”, susţin surse din cadrul Spitalului Floreasca.

„În practica psihiatrică, simularea sinuciderii este foarte rar întâlnită, iar de cineva care a încercat cu paracetamol nu am auzit niciodată. A făcut gestul acesta pentru a impresiona.”
Prof. dr. Florin Tudose, psihiatru

Părinţii artistei vor copilul şi casa
Familia Mădălinei Manole s-a adresat justiţiei şi au cerut ajutorul unui avocat pentru a cere atât custodia nepoţelului lor, cât şi casa din Otopeni în care cântăreaţa a locuit împreună cu soţul ei, Petru Mircea. Ion şi Eugenia Manole susţin că toate bunurile, tot ce este la Mădălina, tot imperiul Mădălina Manole este făcut de ea înainte de căsătorie. Decizia lor vine ca urmare a faptului că aceştia îl consideră responsabil moral pentru moartea fiicei lor pe soţul ei. Potrivit părinţilor, faptul că Petru Mircea nu a dus-o la psiholog, în condiţiile în care Mădălina Manole era tot mai deprimată, îi determină acum să acţioneze. Ei sunt supăraţi şi pentru că bărbatul ar fi apelat la un presupus vraci ca să-şi trateze soţia.

Juriştii sunt de părere că demersul familiei Manole în ceea ce priveşte custodia copilului are foarte puţine şanse de reuşită. În cazul locuinţei din Otopeni, dacă aceasta a fost construită înainte de căsătoria Mădălinei Manole cu Petru Mircea, atunci imobilul aparţine de drept părinţilor ei.

Magdalena Mircea – cunoscută publicului drept Mădălina Manole – s-a sinucis în dimineaţa de 14 iulie, chiar de ziua ei de naştere. Ea a înghiţit între 350 şi 400 de mililitri de Furadan, un pesticid care, indiferent de cantitatea ingerată, produce decesul.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *