Trei meciuri din totalul de nouă al primei etape au loc astăzi. Capul de afiş al rundei îl constituie partida din Giuleşti, dintre Rapid şi FC Vaslui.
La două săptămâni de la finalul Mondialului, astăzi se reia fotbalul mioritic. Unul fără vuvuzele, dar plin de „zgomote” mai deranjante, generate de patroni; unul cu un nou sponsor, dar cu aceleaşi vechi metehne; unul care nu e transmis HD, dar e vizibil pe canale la fel de greu de accesat ca şi programele în high definition. Uvertura manelo-fotbalului autohton a reprezentat-o Supercupa României. Acolo, patronii, managerii, preşedinţii şi-au făcut doar încălzirea pentru bălăcăreala oficială care stă să înceapă. Dincolo însă de orice, să recunoaştem, ne era dor de fotbal. Chiar şi de al nostru, cel de toate zilele.
Steaua, cea mai aşteptată
După evoluţia slabă din sezonul precedent, gruparea din Ghencea a operat cele mai mari modificări dintre toate echipele din prima ligă. S-a renunţat la mulţi jucători, în locul lui Stoichiţă a venit Piţurcă, în conducere a fost cooptat fostul antrenor de la Sevilla ‘86, Emeric Ienei, s-a schimbat sistemul de joc, s-a făcut pace cu suporterii, clubul a oficializat drept slogan un vers dintr-un imn al fanilor, iar în Ghencea s-a schimbat gazonul şi s-au dărâmat gardurile. În plus, echipa a evoluat admirabil în amicalele din intersezon, astfel că toţi ochii celor pasionaţi de fotbal, plini de curiozitate, sunt aţintiţi acum spre noua faţă a Stelei lui Piţurcă, care debutează în campionat în deplasare, la „U” Cluj.
Mutări, pe ultima sută de metri
Cu doar câteva zile înainte de începutul sezonului, mai multe grupări au operat modificări de efectiv. Steaua l-a cedat pe Toja la Salonic şi l-a adus pe sud-africanul Siphiwe Tshabalala, care a evoluat la Cupa Mondială. Dinamo l-a „repatriat” pe Grigorie, Timişoara - pe Ianis Zicu, iar Rapid – pe Srdjan Luchin.
DERBY
Rapid – FC Vaslui, duelul transferurilor
Astăzi, de la ora 20.30, se întâlnesc două dintre formaţiile care au operat cele mai spectaculoase modificări în vacanţa competiţională. Sub Grant a venit antrenor Şumudică şi preşedinte Dinu Gheorghe, s-a renunţat la Iordache şi Iencsi, dar s-au adus brazilieni precum Ezequias, Rui Duarte, Glauber sau Cassio. De asemenea, în Giuleşti au fost transferaţi şi „braşovenii” Roman şi Sburlea. De partea cealaltă, finanţatorul Adrian Porumboiu a instalat pe banca tehnică un antrenor „galactic”: Juan Ramon Lopez Caro, fost tehnician al Realului din Madrid. La Vaslui au ajuns şi jucători precum Rodolfo Bodipo (fost la Deportivo la Coruna), Pancu, Sorin Rădoi şi Ciprian Vasilache.
3 echipe nu dispută pe arena proprie meciurile de „acasă”. Victoria Brăneşti joacă la Buzău, „U” Cluj evoluează la Alba Iulia, în vreme ce Craiova continuă, ca şi în sezonul trecut, la Turnu Severin.
Etapa I
Astăzi:
16.30 Sportul – Oţelul (GSP TV)
18.30 Pandurii – Unirea Urziceni (GSP TV)
20.30 Rapid – FC Vaslui (Antena 1)
Mâine:
18.00 Craiova – CFR Cluj (DigiSport)
20.30 Timişoara – Bistriţa (GSP TV)
Duminică:
18.00 „U” Cluj – Steaua (DigiSport)
21.00 Astra – Dinamo (DigiSport)
Luni:
18.00 Tg. Mureş – FC Braşov (DigiSport)
20.30 Brăneşti – Gaz Metan (GSP TV)


Comenteaza aici: