Fantasticul care izbucneşte din resorturile celor mai obişnuite activităţi diurne a devenit marca lui Julio Cortasar şi l-a impus drept una dintre figurile impozante din literatura universală a ultimei jumătăţi de secol. Volumul “Un oarecare Lucas” (Polirom, 2010) nu este neapărat cea mai reprezentativă carte semnată de prozatorul argentinian. Dar punctele sale forte te captivează.

Foarte rar ai ocazia să te întâlneşti cu laboratorul unui mare scriitor. De obicei, scrierile în care acesta îşi exersează stilul sunt haotice, greu de urmărit şi chiar irelevante. Dar în volumul “Un oarecare Lucas” lucrurile sunt exact pe dos. Tuşele autobiografice fac să strălucească foarte scurtele proze adunate în cele trei părţi ale cărţii. Pe rând, figuri ale culturii din secolul trecut, mici obiceiuri din copilăria argentiniană a autorului, repere muzicale preţioase sunt trecute asupra unui Lucas fictiv.

Peştişorul de aur
Până la urmă, cât de reale sunt amănuntele biografice din bijuteriile de proză scurtă incluse în acest volum îi interesează numai pe fani. Noi, cititorii de toate zilele, putem doar să vedem care este, de fapt, ultimul cvintet de Mozart şi alte preţiozităţi care fac legătura între lumea din care citim şi “colţul de rai” din mijlocul acestei culegeri, unde totul se datorează peştişorilor aurii. Iată cum arată cea mai scurtă poveste din volum, “Amor 77”: „Şi după toate câte le fac, se scoală, se spală, se dau cu talc, se parfumează, se piaptănă, se îmbracă şi astfel, încet-încet, redevin ceea ce nu sunt.” Tu cine nu eşti?