Emilian Tancău 02.08.2010

“Nicolita a fost motorul echipei”

RADIOGRAFIE. Tot mai aproape de postul de presedinte al Stelei, Ienei stie cheia succesului cu “Stiinta”

http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/nicolita-a-fost-motorul-echipei-434x326.jpg

După mai bine de doi ani, Steaua a jucat din nou cu casa închisă. Echipa condusă de Piţurcă a fost încurajată, ca în vremurile bune, de 23.000 de suflete. Meciul cu Universitatea Craiova a fost unul cu scântei din cauza arbitrajului lui Marius Avram, cel care le-a anulat un gol oltenilor în minutul 58. Prezent, după o lungă perioadă de absenţă, în tribuna oficială a stadionului Ghencea, Emeric Ienei a fost unul dintre favoriţii galeriei.

Cum a fost revenirea în Ghencea?
Emoţionantă. Am intrat un pic mai târziu pe stadion. Ştiam că vor fi prezentaţi, înaintea meciului, fostele glorii ale clubului, care s-au întors acasă, dar nu am fost prezent. Mi-au povestit cei de la tribuna oficială, imediat ce am ajuns, cum au reacţionat suporterii când am fost anunţat. Nu pot decât să le mulţumesc din tot sufletul. Sunt mândru că sunt stelist.

De când nu aţi mai văzut tribunele pline în Ghencea?
Cred că de la meciul cu Fiorentina. Dar nu se compară cu ce a fost la acest meci. Această atmosferă nu poate decât să fie benefică echipei, mai ales că sunt atâţia jucătorii noi, care au evoluat pentru prima dată pe acest teren.

V-a plăcut jocul?
Mă aşteptam la un meci de angajament. Ambele echipe sunt tinere şi vor să facă performanţă. Steaua a vrut mai mult, a dominat jocul, au fost destule ocazii care puteau duce Steaua în avantaj. Eu cred că scorul a fost corect, deşi au fost atâtea comentarii după meci legate de acel gol anulat Craiovei.

A fost o decizie corectă?
Sincer, nu am văzut foarte bine faza. Dar asta nu înseamnă că mă ascund. Arbitrul putea da golul sau să îl anuleze din motivele care au fost invocate. Dacă a greşit, probabil, comisiile de la Ligă vor judeca mai bine după ce vor vedea înregistrările acelei faze.

La un pas de a prelua frâiele în Ghencea
Cine credeţi că a făcut diferenţa în favoarea Stelei?
Toată echipa a mers bine, s-a văzut că încă se caută între ei, relaţiile de joc încă nu sunt bine sudate. Bănel Nicoliţă a fost motorul echipei, dacă e să remarc pe cineva în mod deosebit. Pe lângă faptul că îşi dă sufletul pe teren, a început să joace şi tehnic.

Până la urmă, veniţi ca preşedinte în Ghencea?
Eu am rămas în Bucureşti. O să mai am o întâlnire cu domnul Becali, mai sunt nişte lucruri de discutat.

Casa este o problemă?
Nu este vorba de casă, acest lucru se va rezolva. Mai sunt nişte detalii pe care nu vi le pot spune deocamdată.


Comenteaza aici:

 

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

0

Afisari:

319 (ultima in 02.08.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter