Daniela Arnăutu & Bogdan Cotigă 04.08.2010

Atentie la capuse! S-au inmultit excesiv

ACTIUNE. Autoritatile au fost nevoite sa intervina pentru combaterea insectelor

http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/atentie-la-capuse-s-au-inmultit-excesiv-434x326.jpg

O simplă plimbare s-ar putea transforma într-o tragedie dacă vă întâlniţi cu o căpuşă. Asta pentru că, în ultima perioadă, autorităţile au descoperit tot mai multe focare.

În ultima perioadă au apărut mai multe cazuri de persoane muşcate de căpuşe, care ulterior au avut toate simptomele unei infecţii. “Pe fondul acestei canicule prelungite şi al cazurilor raportate, am cerut direcţiilor sanitare să ne comunice dacă în Bucureşti se poate vorbi despre o invazie de căpuşe. Ne-au spus că nu e cazul unui nivel de alertă, dar sunt locuri unde aceşti dăunători s-au înmulţit. Atunci i-am informat pe cei responsabili şi au desfăşurat punctual acţiuni de combatere”, ne-a spus Magdalena Iuga, şefa serviciului de utilităţi publice din cadrul Primăriei Capitalei.

“M-am simţit îngrozitor”
Ecaterina Alexandru este o bucureşteancă în vârstă de 25 de ani care a fost muşcată, recent, de o căpuşă. Ce a urmat după aceea este foarte greu de descris în cuvinte. “După muşcătură, timp de două săptămâni nu am avut niciun simptom. Apoi, brusc, am început să am febră însoţită de frisoane, greaţă şi o senzaţie permanentă de oboseală. Nu mai puteam face nimic. M-am simţit îngrozitor. În plus, în jurul muşcăturii mi-a apărut o pată mare, roşie. Ce mă sperie este faptul că aceste stări pot reveni pentru că bacteria transmisă de căpuşă nu moare din cauza tratamentului”, ne-a povestit Ecaterina.

Muşcătura nu doare, dar poţi paraliza
Doar dacă o observăm, ne dăm seama că suntem victima unei căpuşe, pentru că, teoretic, muşcătura ei nu doare. “Îndepărtaţi căpuşa imediat ce aţi simţit-o şi dezinfectaţi zona. Doar în anumite cazuri este necesar şi un vaccin antitetanic. Destul de rar, după muşcătura căpuşei, se poate instala paralizia”, susţine dr Laurenţiu Luca, directorul Clinicii Puls.

“Dacă aţi fost ciupit la ceafă sau lângă coloana vertebrală, riscul de apariţie a paraliziei este mai crescut”Dr Laurenţiu Luca


Comenteaza aici:

 

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

0

Afisari:

3051 (ultima in 04.08.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter