A apărut pe piaţă un DVD cu totul special al trupei Iris. Fanii pot revedea concertul susţinut de Cristi Minculescu la Sala Polivalentă în octombrie 2009, primul show în Capitală după problemele medicale ale liderului trupei.
La începutul anului trecut, Cristi Minculescu, solistul formaţiei Iris, a fost supus unui transplant de ficat datorită soţiei lui. Intervenţia chirurgicală l-a ţinut pe artist departe de scenă. În octombrie 2009, trupa a revenit la Sala Polivalentă. Spectacolul a fost unul mult aşteptat, iar fanii au umplut până la refuz sala pentru a reasculta cele mai frumoase melodii din repertoriul trupei. Iată că, acum, admiratorii Iris vor putea urmări din nou show-ul exploziv pe care l-a susţinut Minculescu în faţa a 7.000 de spectatori. Pe piaţă a apărut DVD-ul „Aeterna - Dăruind vei dobândi” pe care veţi găsi un spectacol de sunet şi lumină, proiecţii grafice şi muzică bună marca Iris. Fanii vor găsi pe acest material discografic cele peste 20 de melodii interpretate în cadrul concertului. Printre acestea, se numără celebrele „Floare de Iris”, „Strada ta” sau “Somn bizar”. Cei care doresc să-şi completeze discografia cu noul proiect al unora dintre cei mai valoroşi muzicieni de la noi pot achiziţiona „Aeterna - Dăruind vei dobândi” din magazinele de specialitate, la preţul de 31,25 lei.


Comenteaza aici: