Artista a susţinut la sfârşitul lunii iunie lucrarea de dizertaţie, la care a obţinut nota maximă. În loc de coroniţă, Alina Sorescu a fost recompensată cu o escapadă romantică în Spania. Alături de iubitul ei, designerul Alexandru Ciucu, ea a petrecut două săptămâni la Barcelona, unde a vizitat o parte din obiectivele turistice.
„Am terminat masterul «Sondaje de opinie marketing şi publicitate», din cadrul Facultăţii de Sociologie. Am obţinut nota 10 la lucrarea de dizertaţie. Vacanţa din Barcelona a fost o relaxare pentru mine, a fost un cadou după atâta muncă”, a declarat Alina Sorescu pentru „ring”.
În vizită la Salvador Dali
Deşi au mai fost în Spania, Alina şi viitorul ei soţ au revenit în Barcelona, fiind încântaţi de frumuseţea locului. „Am revăzut Barcelona, ne-am pierdut pe străduţele oraşului nostru preferat. Şi pentru că eram pe Costa Brava, am pornit pe urmele lui Salvador Dali, mai exact, am fost la casa lui de la Cadaques-Port Lligat. Am făcut şi un tur al superbelor plaje de pe Costa Daurada”, a povestit Alina.
Din Spania în Italia
După escapada petrecută în Spania, cei doi îndrăgostiţi şi-au prelungit vacanţa cu un sejur în Italia, de unde au revenit luni în ţară. „Am petrecut o săptămână în Italia. Alexandru avea câteva întâlniri cu furnizori de acolo. Am vrut să îmbinăm utilul cu plăcutul, dar din păcate am avut parte de o vreme ploioasă, aşa că nu prea am putut să vizităm. De acolo ne-am mai cumpărat câte ceva pentru nuntă”, ne-a spus fosta prezentatoare a TVR2. Artista şi creatorul îşi vor uni destinele în faţa lui Dumnezeu pe 12 septembrie.
„Pentru lucrarea de dizertaţie, am făcut interviuri cu Luminiţa Anghel, Cristian Ţopescu, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Lavinia Şandru, care s-au remarcat într-un domeniu, iar apoi s-au orientat spre viaţa politică.”, Alina Sorescu




Comenteaza aici:
scris de me la ora 16:35 in data 06.08.2010
Ce-au ajuns sa fie lucrarile de masterat, doctorat, etc..rasul curcilor...
scris de Maria la ora 18:35 in data 05.08.2010
Multe realizari in viata, multe bucurii si multa fericire, iti doreste o mama de baiat ! Esti o fata deosebita si sper ca **** sa te merite.
scris de olimpius la ora 18:34 in data 05.08.2010
Casa de piatra si felicitari pentru tot!