Vasile Ionescu 09.08.2010
MM si Oli, un nou tandem la Steaua?
SCHIMBARE. Piturca a plecat pentru ca n-a primit garantii de 20 de milioane de euro
Incredibil, dar adevărat! Victor Piţurcă a vrut să-i închidă gura patronului de la Steaua cerându-i garanţii exorbitante, în valoare de peste 20 de milioane de euro. Orice declaraţie făcută la adresa echipei l-ar fi costat pe Gigi Becali „o amendă“ în bani - cinci milioane - şi un teren în valoare de peste 15 milioane de euro. Becali are deja pregătit noul antrenor, în persoana lui Cosmin Olăroiu.
Lucrurile s-au precipitat la Steaua înaintea jocului cu Braşovul, încheiat 1-1, şi după meci. Victor Piţurcă nu a însoţit echipa sub Tâmpa, iar ieri şi-a luat la revedere de la elevii săi. Totul a pornit de la interdicţia fostului selecţioner impusă patronului grupării de a nu mai face aprecieri la adresa echipei, fapt unic în istoria fotbalului. Piţurcă a încercat să obţină garanţii în valoare de nu mai puţin de 20 de milioane de euro, sumă care i-ar fi intrat în buzunar la prima declaraţie a lui Becali despre jucătorii Stelei. Ei bine, patronul a refuzat cum era de aşteptat, iar Piţurcă şi-a luat catrafusele.
Întâlnire de taină
Imediat cum au apărut problemele cu Piţurcă, Becali a căutat eventuale piste care ar putea rezolva situaţia băncii tehnice. Opţiunea principală a lui Gigi Becali este, spun surse apropiate finanţatorului stelist, Cosmin Olăroiu, tehnician care a mai pregătit Steaua în două mandate. Cei doi au discutat deja şi, în cursul zilei de azi, vor avea întâlnirea decisivă. Mai mult decât atât. În ciuda faptului că Becali strigă sus şi tare că MM Stoica, demisionar de la Urziceni concomitent cu plecarea lui Piţurcă, nu va mai lucra niciodată la Steaua, cei doi au fost văzuţi, ieri-dimineaţă, la o cafenea din Braşov discutând foarte amical. De unde rezultă că Becali şi-ar dori foarte tare să refacă tandemul câştigător de acum câţiva ani la gruparea din Ghencea: MM Stoica - Cosmin Olăroiu.
Becali se scuză, Piţurcă tace
Finanţatorul stelist Gigi Becali a ieşit ieri în faţa presei şi a spus că Piţurcă este lipsit de caracter. “M-a sunat să-mi spună că lasă echipa singură. Îmi spune că nu mai vrea patru hectare jumătate, ci 10 hectare. Voia şi un contract cu cinci milioane de euro clauză că, dacă mai vorbesc ceva, pierd cele cinci milioane şi terenul: dacă i se părea lui că am vorbit ceva, pierdeam banii. I-am spus că nu accept, iar el a zis că ne despărţim. Nu am vrut să mă mai cert cu lumea. I-am zis să lase stafful să meargă la Braşov şi până la urmă l-am convins. I-am făcut o ultimă propunere: 50.000 pe lună, sunt 1.500 de euro pe zi. Alţii câştigă atât într-un an. Plus două milioane primă de Liga Campionilor. Piţurcă a refuzat. M-am înşelat, eu credeam că Piţurcă are caracter. M-am dus singur la stadion ca să le demonstrez că nu mi-e frică de nimeni", a afirmat Becali.
Lista antrenorilor în "epoca Becali"
Piţurcă - 2000-2004 (cu o pauză de patru luni, în 2002)
Zenga - 2004-2005
Dumitriu - 2005
Protasov - 2005
Olăroiu - două luni în 2002, 2006-2007
Hagi - 2007
Pedrazzini - 2007
Lăcătuş - 2007-2008, 2009
Munteanu - 2008
Bergodi - 2009
Stoichiţă - 2009-2010
Comenteaza aici:
-
scris de Nostradamus la ora 22:34 in data 09.08.2010
Piturca fiind un pocherist - si asta denota ca este un om inteligent - a vrut sa "traga" lui Gigi Becali, cea mai mare cacealma din viata lui dar, din pacate, a luat cea mai mare cacealma. Asa e in ... pocher. Cineva trebuia sa piarda. Piturca a fost perdantul. Nu-si va mai revenii sportiv , niciodata. Este terminat pentru tot restul vietii. Oricum nu a fost un mare antrenor si daca suntem corecti nici prea mare jucator. Amin !!!!!
-
scris de NUMELE la ora 12:43 in data 09.08.2010
Imi place Piturca, ca si si antrenor, dar acum si-a aratat adevarata fata.a vrut sa-i ia banii lui Becali. Iar despre faptul ca nu ar avea Becali bani lichizi...sa mai taca lumea, astea sunt doar bule de fum. A vrut sa-l arda pebecali si s-a ar singur. Un barbugiu, o cioara speculanta... auzi 20 milioane de euro...nu mai are simtul realitatii acest jucator de poker. Credea ca Steau e vre-un Casino.Bravo Becali!!!

