Gelu Diaconu 12.08.2010

Lipscani, intre marire si decadere

DESTIN. Una dintre cele mai populare strazi ale Capitalei si-a pierdut farmecul de odinioara

Tot bucureşteanul a auzit de strada Lipscani. Fie că a ajuns în centru cu treburi şi a tăiat drumul spre Calea Victoriei, fie că a ieşit la o plimbare pe la terasele din Centrul Vechi, strada care pe vremuri se numea Uliţa Mare este şi în ziua de azi un punct de atracţie pentru locuitorii cetăţii. „ring” vă invită la o preumblare pe porţiunea de la intersecţia cu Smârdan până la Piaţa Roma (fostă Sf. Gheorghe).

Un exemplu edificator legat de sistematizarea precară a Bucureştiului sfârşitului de secol XVIII ne este dat de publicistul francez Frederic Dame în cartea sa „Bucureştiul în 1906” (Ed. Paralela 45, 2007): „Străzile erau strâmte, aproape nişte ulicioare, lăţimea lor se măsura prin numărul de bărbaţi care puteau trece pe ea aliniaţi. Astfel, strada Abagiilor era lată de trei bărbaţi”. Ne putem lesne imagina de ce Lipscaniul a fost numit, pe vremuri, „Uliţa cea Mare de lângă Curtea Domnească” sau, pe scurt, Uliţa Mare. În 1824 erau consemnate în Bucureşti doar cinci căi principale, iar toate plecau de la vechea Curte Domnească: Calea Mogoşoaiei (actuala Calea Victoriei), Calea Şerban Vodă, Calea Moşilor, Calea Craiovei (devenită Calea Rahovei) şi Podul de Pământ (Calea Plevnei).

Istoria unei uliţe devenite centru comercial
Prima atestare documentară a Uliţei Mari datează din 1589. Zona era însă cunoscută ca fiind cel mai important drum al oraşului înainte chiar de întemeierea oficială a Bucureştiului, de la 20 septembrie 1459, fiind considerată un punct important de legătură între marile drumuri comerciale ale ţării. În jurul Curţii Domneşti, care includea fosta Piaţă Sf. Anton şi zona unde azi se află Biserica Sf. Dumitru, s-a concentrat întreaga putere economică a Bucureştilor, creându-se astfel premisele pentru apariţia a numeroase magazine unde negustorii îşi puteau desface mărfurile. Uliţa Mare a atras, ca un magnet, pe lângă români, şi numeroşi comercianţi greci, bulgari, sârbi, evrei, albanezi şi austrieci.

Leipzig, Lipsca, Lipscani...
Abia în 1750, Uliţa Mare primeşte denumirea care a rămas până în ziua de azi: Lipscani. Negustorii care aprovizionau magazinele cu pânzeturi de pe Uliţa Mare îşi aduceau marfa tocmai din oraşul Leipzig sau Lipsca. De altfel, mulţi dintre aceşti comercianţi îşi deschiseseră prăvălii aici, cele mai întâlnite fiind cele de ţesături şi pânzeturi. Toate aceste mici magazine aveau vitrină la stradă, unele dintre ele având chiar două intrări şi două vitrine, una spre strada Lipscani şi alta spre Gabroveni. Înflorirea comerţului din această zonă a Bucureştilor a dus faima Lipscaniului şi peste hotare, aceasta fiind considerată una dintre cele mai frumoase din oraş, magazinele căpătând, de-a lungul timpului, luxul şi strălucirea celor din Occident.

Hanuri, pasaje şi multă, multă lume
Perioada de strălucire a străzii Lipscani este consemnată şi de jurnalistul Grigore Ionescu în cartea sa „Bucureştii, ghid istoric şi artistic”, apărută în 1938. „Numele ei perpetuează amintirea locului unde se desfăceau altădată cele mai frumoase, mai variate şi mai căutate mărfuri pe care negustorii români le aduceau în fiecare an de la Târgul cel mare de la Lipsca (Leipzig).” Fiind principalul nod comercial al Bucureştilor, pe Lipscani au apărut, inevitabil, hanuri unde atât negustorii, cât şi clienţii trăgeau pentru a servi masa sau, dacă se aflau în tranzit, pentru a căuta găzduire. Cele mai importante erau Hanul Gabroveni, Hanul Greci (pe locul lui se află acum un sediu al BCR), Hanul lui Şerban Vodă (aici s-a construit Banca Naţională a României) şi Hanul cu Tei, aflat între străzile Lipscani şi Blănari. De asemenea, unul dintre cele mai populare locuri este şi Pasajul Niculae Şelari, care duce la Biserica Sf. Niculae Şelari, clădită în secolul al XVII-lea.

Strălucirea de altădată, pierdută în praful Centrului Vechi
În prezent, Lipscaniul pare o stradă obişnuită de burg vechi cu un aer prăfos. În ciuda faptului că unele clădiri au fost recondiţionate, încercându-se astfel refacerea imaginii de altădată, o parte din vechile imobile ale negustorilor sunt într-o stare de degradare avansată. Unul dintre exemplele cele mai elocvente este Hanul Gabroveni, o ruină care a intrat de ceva vreme într-o etapă de refacere. Locuri năpădite de bozii, pavaj făcut la întâmplare, comercianţi dubioşi, fostul bazar de pe Băcani, colţ cu Lipscani, nerefăcut după incendiul care l-a distrus, magazine închise, iată câteva elemente din tabloul plin de contraste al fostei Uliţe Mari. Unul dintre câştigurile cele mai importante este revenirea statuii Lupoaicei în locul unde fusese amplasată cu mai bine de un secol în urmă.

„Strada Lipscani, care începe din Piaţa Mihai Vodă şi se termină în Piaţa Sf. Gheorghe, este strada comercială prin excelenţă a capitalei.” , Grigore Ionescu („Bucureştii, ghid istoric şi artistic”, 1938)

Comenteaza aici:

scris de Dorina la ora 14:21 in data 12.08.2010

O scurta istorie a celebrei strazi bucurestene,bine venita mai ales pentru necunoscatori!Da,mai sunt multe de facut in Centrul Istoric!Una din ambitiile lui Sorin Oprescu este refacerea zonei Lipscani!Si va reusi,sunt sigura,in ciuda tuturor piedicilor care i se pun!Bine ca a scapat de faimoasa SEDESA!

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

1 (ultimul in 12.08.2010)

Afisari:

2118 (ultima in 12.08.2010)

Rating:

(0 voturi )

Mai citeste: