Emilian Tancău 12.08.2010

Probleme, Razvane?

ESEC. Romania n-a jucat rau, insa Turcia ne-a batut si cu ajutorul arbitrilor

http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/probleme-razvane-434x326.jpg

La omul sărac, nici boii nu trag. Naţionala României, ajunsă pe locul 42 în clasamentul FIFA, a pierdut, într-un fel nedrept, aseară, la Istanbul. Jocul a fost stricat de arbitrul întâlnirii, care a dictat penalty la o intrare curată a lui Cociş în careu.

România s-a comportat bine pe “Şukru Saracoglu”, cel puţin până în ultimele minute ale partidei de aseară. Mai bine de trei sferturi de meci, România i-a fost superioară echipei antrenate de olandezul Guus Hiddink, dar n-a avut şansă. Niculae a fost cel mai periculos jucător al nostru în prima repriză, dar Volkan Demirel n-a putut fi bătut. Partea a doua s-a desfăşurat în acelaşi fel până în momentul în care şi-a intrat în rol centralul sârb Milorad Mazici. La o fază banală şi fără vreun contact în careul nostru, Cociş scoate în corner din piciorul lui Gonul, dar Mazici vede cu totul altceva şi dictează 11 metri, lovitură executată şi transformată de Emre. “Fac parte din fotbal greşelile mari de arbitraj, e păcat de munca băieților. Am întâlnit un adversar foarte tehnic, valoros. Au avut un plus de valoare, dar datorită organizării şi determinării băieţilor am reuşit să compensăm, am stat bine pe teren, am avut și contraatacuri periculoase. Greşeală foarte mare de arbitraj la penalty, dar și când am pierdut mingea și am ajuns într-o astfel de situație. Moralul poate fi ridicat, jucătorii trebuie să aibă încredere, au jucat cu un adversar puternic”. După deschiderea scorului, turcii reuşesc să-l bată încă o dată pe Lobonţ, căruia i se poate reproşa lipsa de reacţie la şutul bun al lui Arda Turan, care a închis tabela.

“Raportul marilor ocazii e egal, ar fi fost just un rezultat de egalitate. Nu meritam să pierdem.”, Răzvan Lucescu


Turcia - România 2-0
Au marcat: Emre (’82 - 11 m), Arda Turan (’86)

Turcia: Volkan - Gonul, Servet, Balta, Koybasi - Emre, Aurelio (’69 - Selcuk) - Hamit (’69 - Secan), Nuri (’46 - Kazim), Arda (’88 - Nihat) - Mevlut (’46 - Tuncay)
Antrenor: Guus Hiddink

România: Lobonţ - Dănănae, Tamaş, Chivu (’61 - Galamaz), Raţ - Cociş, Rădoi, Florescu, Deac (’77 - Nicoliţă, ’88 - Tănase) - Bilaşco (’51 - Marica), D. Niculae
Antrenor: Răzvan Lucescu


Comenteaza aici:

 

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

0

Afisari:

330 (ultima in 12.08.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter