Sfârşitul lunii august va fi unul foarte plin pentru Ştefan Bănică. El a intrat în studio împreună cu trupa sa şi urmează să finalizeze înregistrările pentru noul său material discografic - “Super-love”, ce va fi lansat în toamna acestui an. Album va fi al treisprezecelea disc de autor semnat Ştefan Bănică şi va conţine în total 12 piese: 11 cântece noi plus hitul “Super-love”, care va da şi numele materialului. O piesă cu o semnificaţie aparte ce va fi inclusă pe disc este “Cântec pentru Violeta”. Aceasta a fost compusă de Ştefan Bănică special pentru fetiţa sa, iar versurile vorbesc despre relaţia specială dintre tată şi fiică.
“Este un album care mă reprezintă în acest moment, cu experienţele acumulate de la ultimul album şi până în prezent. Vor fi şi câteva piese de o altă factură decât cele înregistrate până acum, pe care oamenii nu sunt poate obişnuiţi să le audă cântate de mine. Sper ca noile piese să fie o surpriză plăcută!“, a declarat Ştefan Bănică.


Comenteaza aici: