Ghinioanele s-au ţinut lanţ la prima ediţie a Festivalului Mangalia, iar organizatorii evenimentului au fost puşi în situaţia dificilă de a-i da explicaţii detaliate Mariei Ciobanu. Celebra interpretă de muzică populară a cântat pe scena festivalului fără ca momentul ei artistic să fie transmis integral la Naţional TV sau la N24 Plus, aşa cum i s-a promis.
Seara folclorică de la Mangalia, care a încheiat festivalul, a fost transmisă cu întreruperi la TV, din cauza unor probleme tehnice cu ridicarea semnalului la satelit. Defecţiunea a apărut chiar după primele minute de la urcarea pe scenă a Mariei Ciobanu. În ciuda eforturilor făcute de tehnicieni, problema a fost rezolvată de abia după ce marea artistă a stors publicul de aplauze şi s-a retras în culise. În tot acest timp, la Naţional TV s-a transmis publicitate.
Crede că a fost sabotată
Anunţată prin telefon de apropiaţi că a cântat doar pentru cei din faţa scenei, Maria Ciobanu a cerut imediat explicaţii. În ciuda scuzelor pe care le-a primit din partea organizatorilor, marea interpretă este convinsă încă de faptul că a fost victima unui sabotaj: „Mi-au spus că «a căzut reţeaua»... Minciuni! Îl bagă pe ăla să cânte «Ciocârlia» mea, iar pe mine nu mă dă cu «Ciocârlia»! Să le fie ruşine!”.
„Publicul mă răsfaţă”
Supărarea însă a fost una de moment, Maria Ciobanu pregătindu-se de următoarele concerte pe litoral. „Am trecut eu peste lucruri mai grele, peste asta... Îmi pare rău doar de publicul care m-a aşteptat şi nu m-a văzut. Publicul meu e nemaipomenit, întotdeauna mi-a umplut braţele de flori şi am o mare satisfacţie: că mă răsfaţă”, a declarat artista pentru „ring”.
Mai riscant fără onorariu
Celebra interpretă de muzică populară a mai spus că, atunci când timpul şi starea de sănătate îi permit, onorează unele invitaţii ale „oamenilor dragi” la evenimente şi la emisiuni TV unde nu se oferă onorariu. Maria Ciobanu îşi propune însă, de acum încolo, să fie mult mai atentă când spune „Da”. „Nici nu plătesc şi îşi mai şi bat joc de mine şi de munca mea”, a apreciat vedeta pentru „ring”.
„Mi-au făcut o zi amară de Sfânta Maria. Şi-au bătut joc de mine, pur şi simplu. Eram invitată la alt spectacol în acea seară, unde urma să fiu plătită ca lumea, iar la Mangalia nu mi-au dat niciun cent, nici măcar maşină să mă aducă acasă.”, Maria Ciobanu
Cântăreaţa poate fi ascultată live în staţiunile Neptun, Costineşti, Eforie Nord şi Mamaia.



Comenteaza aici:
scris de SFANT la ora 00:09 in data 18.08.2010
PENTRU MINE NUMELE MARIA CIOBANU ESTE SFANT ..... PREZENTA EI IMI AMINTESTE DE EMOTIILE TRAITE DE PARINTII SI BUNICII MEI LA FIECARE APARITIE A EI ..... ROMANII AU IUBITO SI O IUBESC PENTRU CA INTOTDEAUNA SI AU REGASIT IN CANTECELE EI VIATA SI PROBLEMELE LOR ..... MELODIILE EI AU FOST BALSAM PENTRU SUFLETELE A MILIOANE DE ROMANI ..... INDIFERENT CE VA FI RAMAI A NOASTRA MARIE CU GLAS DE CIOCARLIE ASA CUM FRUMOS ZICE STELIANA sima ......... OARE CATE MILIOANE DE ROMNI AU PLANS LA MELODIILE MARIEI ATUNCI CAND SI AU REGASIT VIATA IN ELE ??????????? RUSINE TRAISTARIU .... RUSINE , RUSINE , RUSINE ................
scris de NUMELE la ora 22:22 in data 17.08.2010
p/o/p/u/l/a/r/a........lollllll
scris de ella la ora 21:29 in data 17.08.2010
comentariile chiar nu-si au rostul. mi-e clar ca doamna ciobanu moare de oftica ca traistariu canta mai bine ciocarlia decat ea. cautati pe youtube ambele variante si faceti comparatie. in plus, lumea are dreptate. piesa lie ciocarlie este a mariei lataretu, nu a mariei ciobanu. asa ca doamna maria , lasati invidia si ascultati varianta lui traistariu cu placere ca nimeni nu va fura titlul de ciocarlia muzicii po****re.
scris de Shirin la ora 19:09 in data 17.08.2010
adevarata identitate*
scris de NUMELE la ora 19:08 in data 17.08.2010
Maria Ciobanu nu se retrage pt ca publicul o divinizeaza, fiecare cu parerile lui pana la urma...unii habar nu au ce inseamna muzica po****ra adevarata! Invidia i-a facut pe unii sa o "manance pe la spate" sau chiar sa isi arate adevarataidentitate chiar in fata Mariei Ciobanu.Este o fiinta mult prea sensibila si sufletista pt lumea asta parsiva! Vocea o tine f bine in ciuda varstei respectabile de care este mandra si pe care chipul nu o arata, cat despre conturile Mariei Ciobanu mai bine nu mai comentati....cand veti fi ca Maria Ciobanu (niciodata) si cand veti muncii pe branci pt a castiga banii cinstit, atunci sa va legati de banii dumneaei! pana atunci va consumati degeaba...
scris de remus la ora 18:58 in data 17.08.2010
ce mai vrea si baba asta sa mai stea pe acasa sa nu mai incurce lumea pe la spectacole
scris de Shirin la ora 18:55 in data 17.08.2010
Va rog sa nu mai comentati daca nu sunteti in tema! f bine a facut ca l-a denumit "ALA" asa si merita la nesimtirea de care a dat si da dovada, niciodata nu trebuia sa indrazneasca sa cante "lie,ciocarlie" pe aceeasi scena cu cea care l-a facut slagar!! si inca un lucru: Maria Ciobanu nu minte, credeti-ma pe cuvant ! A fost vina organizatorilor..si dat fiind faptul ca artistii nici onorariu nu au primit ar fi trebuit macar sa nu existe astfel de "defectiuni", macar din respect pt MARILE VALORI!
scris de xtiana la ora 18:34 in data 17.08.2010
doamna ciobanu nu va e rusine sa il denumiti pe un artist talentat ca traistariu ALA? daca nu stiti , se numeste mihai traistariu si canta lie ciocarlie f bine, chiar mai bine decat o cantati dumneavoastra! de aici sa vina rautatea si avantul pt scandal? nu va neaga nimeni valoarea muzicala, dar ar trebui sa acceptati ca au loc si altii pe scena! scena nu va apartine cum nu va aopartine nici melodia lie ciocarlie!
scris de cryss la ora 18:10 in data 17.08.2010
Mai fratilor, daca le-ati cunoaste pe fata din culise, asa cum le-o cunosc eu de ani de zile, ale unora dintre aceste asa zise "Doamne ale cantecului romanesc", cred ca ati ramane muti si interzisi. Talentul si vocea nu au nimic deaface cu bunul simt, cei sapte ani de acasa, foamea dupa bani, invidia, falsul zambet de pe scena, pupaturile si cuvintele frumoase spuse de ochii lumii etc. Si sa stiti ca asta le caracteriza si pe vremea lui Ceasca, cand erau in prim plan, iar cum lupul isi schimba parul dar naravul ba, si acum. Dovada comportamentul acestei mari doamne, care tot unul de tata de la marginea santului sau batatura de la poarte, unde la tara stim cu ce se procupa femeile, a ramas. Iata deci ca mediul de unde provine si educatia isi spun cuvantul peste ani. In legatura cu Ciocarlia lucrurile stau in felul urmator: Ciobanca, hai sa zic ca s-a inspirat, ca sa nu zic altfel, ca multi alti interpreti de muzica po****ra din zona Gorjului, din repertoriul regretatei Maria Lataretu. Unii au bunul simt si chiar mandria sa o recunoasca, ca de exemplu alta Marie, a cantecului po****r, Maria Dragomiroiu. Altii, pentru ca au apucat in "epoca de aur", cand nu stia nimeni ce este ala drept de autor, sa copieze si sa cante mai mult anumite melodii. Si astfel, fara rusine, si-au pus monopolul pe ele transformandu-le in bun propriu. In final eu as intereba-o pe "Doamna" Ciobanu asa: 1. Chiar la varsta dansei, onorabila de acum, nu vrea sa nu mai minta. Ca mereu ne duce cu zaharelul si spune ca s-a retras de pe scena. 2. Nu-i ajunge cat are la buzunar, casa in SUA, conturi in banca, din care foarte usor a putut sa faca cadou un apartament fiului sau de ziua acestuia. Chiar asa de lihnita dupa bani este incat sa faca scandal public ca nu i se plateste onorariul, cand stia foarte bine ca nu vine sa cante pe bani. Nu i-a fost rusine de ceilalti colegi de la acest festival care au venit si au cantat fara sa aiba nici o pretentie. 3. Rolul de bunica nu o atrage deloc, vrea sa dea ortul popii pe scena. Nu vede ca este penibila si ridicola datorita faptului ca nu o mai tine vocea.
scris de koko la ora 16:58 in data 17.08.2010
draga doamna maria ciobanu! sunteti patetica! daca melodia LIE CIOCARLIE ar fi a dumneavoastra v-as intelege! insa nu este a dumneavoastra! este melodia mariei lataretu! iar mihai traisatriu, desi barbat, o cnta mai bine decat dumneavoastra! dar problema nu este asta! ar trebui sa fiti mandra ca un baiat asa talentat ca traisatriu, ALA cum il numiti dumneavoastra din rautate, canta muzica po****ra si chiar o melodie atat de grea de interpretat cum este melodia LIE CIOCARLIE! insa la anii dumneavoastra ar trbui sa fiti mai rezervata si mai matura! lasati circul ca nu e cazul si nu va caracterizeaza! nva faceti de rusine! melodia LIE CIOCARLIE e cantata de un mare artist - traistariu, cu o voce de aur nu de guta!
scris de emv la ora 10:52 in data 17.08.2010
Doamnei Maria Ciobanu, ii apartine! cantecul"Ciocarlia".Dumnezeu i-a daruit talent ,iar cantecele sale ne-au adus si ne aduc multa bucurie! Ceea ce s-a intamplat, este o "gluma de cel mai de jos si prost gust" .Mihai Traistaru din respect pentru d-na Maria Ciobanu nu ar fi trebuit sa apara in fata publicului,in acelasi concert, cu un cantec ce apartine d-nei Maria Ciobanu-nimeni nu se ridica la aceeasi valoare artistica.A copia si imita nu inseamna ca excelezi! Originalitatea aduce valoarea.Noi cei care apreciem valorile,unicitatea si originalitatea, va asiguram de toata admiratia si de tot respectul,stimata Doamna! Maria Ciobanu!Dumnezeu sa va ocroteasca! Multa sanatate!
scris de NUMELE la ora 09:51 in data 17.08.2010
Indiferent ce se intampla, esti si ramai DOAMNA cantecului romanesc. Sa-ti dea Domnul sanatate si viata lunga. Iti multumesc pentru momentele de bucurie pe care ni le oferi.