Celebra actriţă americană din serialul „Baywatch” va putea fi admirată în carne şi oase de români la prima petrecere europeană „Playboy”, organizată de Mansion Events la Palatul Snagov, pe 17 septembrie a.c., începând cu ora 22.00.
Evenimentul promovat de Oana Roman beneficiază de licenţa acordată direct de către Playboy Enterprises Inc. USA şi este o petrecere elitistă dedicată exclusiv bărbaţilor, cu circa 300 de invitaţi. Tema primei petreceri – dintr-o serie de evenimente similare ce vor fi în România – e „Royal Candy”, iar gazda va fi superstarul Pamela Anderson. Unul dintre cele mai cunoscute sex-simboluri Playboy Playmate, actriţa a cucerit publicul în serialul „Baywatch”, apoi s-a remarcat datorită nenumăratelor activităţi umanitare de susţinere a animalelor. Vedeta va sta în România trei zile, venind din Los Angeles special pentru a onora cu prezenţa această petrecere.


Comenteaza aici: