George Ivascu: Criza il trimite pe Shakespeare in vacanta

Nimeni nu scapă de efectele crizei. Nici măcar arta nu e pusă la adăpost în faţa problemelor economice. Unul dintre puţinii care au introdus în România conceptul de teatru pentru toată lumea, „teatrul hipermarket”, George Ivaşcu este de părere că arta şi valorile adevărate sunt tot timpul pe planul secund într-o Românie ce seamănă tot mai mult a farsă tragică.

E greu să conduci un teatru pe timp de criză? Aţi fost nevoit să renunţaţi la unele proiecte din cauza ei?
Da, a trebuit să renunţ la unele proiecte pe care mi le propusesem, din păcate. Intenţionam să fac cinci premiere, dar am fost nevoit să renunţ.

Deci, am putea spune că Shakespeare este ucis de criză..?
Nu neapărat că îl ucide… dar îl cam trimite în vacanţă.

Adept al teatrului hipermarket
Teatrul Metropolis a luat fiinţă acum patru ani şi continuă să supravieţuiască şi în aceste vremuri tulburi. Care este secretul?
Prioritatea mea principală a fost publicul. Conceptul meu de teatru a fost: “teatrul hipermarket”. Dintr-o mare iubire faţă de public, am vrut să produc spectacole diverse, iar publicul nostru să aibă posibilitatea de a alege. Energia pozitivă pe care o simţi după ce treci pragul teatrului a fost constatată în mod miraculos de o fetiţă care a venit la teatru. M-a oprit casieriţa într-o zi şi mi-a spus „Domnule director, tocmai acum a plecat o doamnă cu o fetiţă mică. Aceasta se uita în jur, nu ştia ea ce înseamnă teatru, şi a zis «Mami, aici locuiesc oameni buni!»”. Cred că este cel mai frumos compliment pe care l-am putut primi.

Se spune că arta cere sacrificii. Ce aţi sacrificat în viaţă? La ce aţi renunţat şi regretaţi acum?
Cel mai adesea am sacrificat timpul petrecut cu familia, mergând pe ideea că ei mă înţeleg şi am pus-o astfel pe locul doi. Am regretat mai târziu. Acum, bunica mea nu se simte bine deloc şi regret enorm că nu am petrecut mai mult timp cu ea.

Valorile uitate - o rană foarte dureroasă
Dacă România ar fi o piesă de teatru, ce gen ar fi?
O farsă tragică sau o tragicomedie.

De curând am prezentat povestea actriţei Julieta Szony şi baritonului Dan Iordăchescu, amândoi la un pas să fie daţi afară din casa în care locuiesc. Ce părere aveţi despre felul în care România se poartă cu marile valori?
Aţi pus degetul pe o rană foarte dureroasă. Poate asta e una dintre problemele de după revoluţie, şi anume că noi nu am ştiut să ne apreciem adevăratele valori. Mă uitam, zilele trecute, la premiile britanice de muzică şi la felul în care îşi respectă artiştii. Vedeţi, e foarte interesant. Nimeni nu s-a gândit, niciun primar din niciun oraş, din niciun sat, nici măcar ANL-ul, să construiască un complex de case dedicate artiştilor. Tocmai când ajung la bătrâneţe sau când ies la pensie au nevoie de ajutor. Din păcate, noi nu am trecut de la ideea de a cumpăra la cea de a investi. Românul, după Revoluţie, a ştiut să cumpere, dar nu să şi investească. Cu atât mai puţin să investească în valori. De la valori tinere care nu sunt mediatizate la valori despre care aţi scris dumneavoastră, care riscă să fie uitate, scoase în stradă. La noi s-a investit într-un alt gen de popularitate, care a dus la o debusolare, pentru că tinerii nu mai au modele.

Care a fost cea mai interesantă experienţă pe care aţi avut-o cu admiratorii?
Cel mai emoţionant moment a fost cam acum jumătate de an, când am jucat la Râmnicu Sărat. A venit la mine un domn în vârstă cu câteva caiete de biologie, vechi din anii `50- `60, cu poze şi autografe de la actori şi avea şi poza mea din 1993. M-a impresionat foarte tare.

“Falşii artişti ştiu doar să facă playback şi să imite”
Ce părere aveţi despre persoanele care fac totul ca să iasă în faţă?
Vedeţi, Dem Rădulescu avea o vorbă foarte frumoasă: “Ai grijă, dacă vrei să iubeşti arta… în primul rând, să te iubeşti pe tine în artă”. Există un soi de narcisism în aşa-zişii artişti care nu ştiu altceva să facă decât playback şi să imite. Ei apelează la primul compromis posibil care să îi pună cât de cât în atenţia publicului.

“Bunul-simţ înseamnă, în primul rând, a fi în armonie cu tine şi cu ceilalţi, a respecta legea, iar prima formă de bun-simţ este respectul. În primul rând faţă de ţine, apoi de ceilalţi.”

Pe George Ivaşcu îl puteţi vedea, începând din toamnă, pe scena Teatrului Metropolis, în spectacolele “Moartea lui Tarelkin” şi “Podu’”, unde joacă alături de Horaţiu Mălaele.

Dem Rădulescu – mentorul său
Unul dintre modelele lui George Ivaşcu de la care a învăţat multe şi care l-a inspirat a fost profesorul său din primul an de facultate, regretatul Dem Rădulescu.

Dimensiune font:

• -
• +

Taguri:

• george ivascu
• criza
• artisti
• interviu

Comentarii:

0

Afisari:

2025 (ultima in 18.08.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share: