Bogdan Cotigă 22.08.2010
Un detector de fum costa cat un kg de salam
DOTARI. “ring” a gasit maternitatile unde nu este periculos sa iti internezi bebelusul
Am încercat să găsim spitalele care oferă bebeluşilor protecţie antiincendiu, iar concluzia este una cel puţin tragică: nicio maternitate de stat din Bucureşti, în afară de Filantropia, nu are detectoare de fum în secţia de neonatologie. Nu am reuşit să aflăm de ce nu s-a putut achiziţiona un sistem de detecţie a fumului similar celor pe care spitalele private le au de ani buni.
La maternitatea de la Spitalul “Sf. Pantelimon”, purtătorul de cuvânt, dr. Mircea Ungureanu, ne-a spus că reţeaua electrică este verificată lunar, însă detectoarele de fum lipsesc cu desăvârşire: “Nu cred că se pot monta, pentru că e un mediu steril, dar verificări se fac în mod constant”, ne-a explicat acesta.
La Bucur şi Polizu, aceeaşi situaţie
Directorul medical de la Spitalul „Sf. Ioan”, dr. Dan Filipescu, ne-a explicat că principala problemă este lipsa de personal. “Noi, la Maternitatea Bucur, avem o asistentă la două saloane deşi ar fi nevoie de una la trei pacienţi. Nu cred că vreun spital din Bucureşti are detectoare de fum”, ne-a spus Filipescu. Detectoarele de fum lipsesc şi de la Polizu, fapt confirmat de şeful maternităţii, medicul Gabriel Bănceanu.
Spitalele private sunt în regulă
Spre deosebire de spitalele de stat, cele private au, de la înfiinţare, sisteme de avertizare în caz de incendiu. “Avem chiar două tipuri de detectoare: unul de fum şi altul de căldură”, ne-a explicat preşedintele MedLife, Mihail Marcu. Reprezentanţii Centrului Medical Unirea a fost chiar dispuşi să ne arate detectoarele de fum din secţia de neonatologie. “Bineînţeles că suntem dotaţi cu aşa ceva. Sunt absolut necesare”, ne-a spus directorul de comunicare, Alexandru Popescu.
40 de lei, taxa de siguranţă
O simplă căutare pe internet ne arată că un sistem profesional antiincendiu costă aproximativ 500 de lei. La acesta se pot lega până la 32 de detectoare de fum care au un preţ mediu de 40 de lei, ceea ce înseamnă echivalentului unui kilogram de salam de calitate. Pentru orice salon se poate asigura astfel protecţia antiincendiu folosindu-se maximum două detectoare.
„Normele europene şi legislaţia românească impun din 2005 existenţa acestor sisteme în spitale, dar la noi legile nu se respectă” Mihail Marcu, preşedintele MedLife
Comenteaza aici:
Mai citeste:

