Emilian Tancău 23.08.2010
Caro nu le potriveste si Surdu le nimereste
DERBY. Steaua a spulberat, in deplasare, FC Vaslui
Milioane de euro băgate în transferuri, antrenor de prestigiu şi situaţie financiară stabilă. Toate ingredientele care îi făceau pe mulţi să-i numească pe cei de la FC Vaslui - “Galacticii din Moldova”. Steaua Bucureşti nu a ţinut cont de nimic din toate acestea şi le-a administrat, chiar în Vaslui, un 3-0 sec. Meci de poveste, iar scaunul lui Lopez Caro se clatină serios.
Cu toate că ambele echipe au evoluat joi în Europa League, oboseala acumulată s-a văzut chiar de la început. Elevii lui Lopez Caro au pornit mai bine încercând să pună în pericol poarta lui Tătăruşanu. Şi totuşi, în minutul 5, Latovlevici îi dă o pasă excelentă lui Romeo Surdu, cel care l-a înlocuit pe accidentatul Kapetanos. Vârful de atac al Stelei, profitând de naivitatea fundaşilor moldoveni, reuşeşte să înscrie singurul gol al primului mitan. Cu toate că era de aşteptat ca vasluienii să revină de la vestiare mai hotărâţi, fotbaliştii din Ghencea sunt cei care dau lovitura. Câteva pase succesive, Surdu îl serveşte excelent pe Bogdan Stancu, care reia fără probleme în poarta lui Kuciak. Măcelul nu s-a terminat însă aici. Câteva minute mai târziu, acelaşi Surdu profită de adormirea moldovenilor şi închide tabela la 0-3.
30 de luni au trecut de la ultimul succes al Stelei la Vaslui.
Comenteaza aici:

