Ultima încercare de a păcăli statul i-a fost fatală. Neplata datoriilor şi nepredarea bilanţului firmei SC Royal Romanian Corporation SA, prin care s-a concesionat Lacul Văcăreşti, l-au adus pe Tony Mikhael în faţa instanţei în două procese cu acelaşi deznodământ. Lichidarea firmei şi pierderea concesionării.
Joaca de-a procesul este pe cale să se încheie cu un deznodământ tragic pentru concesionarul Văcăreştiului. Dacă luptele prin tribunale cu Oficiul Român pentru Imigrări au fost arma lui Tony Mikhael pentru prelungirea şederii în România cu viza expirată, cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, situaţia este total diferită. Firma lui, SC Royal Romanian Corporation SA, pe care a concesionat Lacul Văcăreşti, este acum în poziţia de pârât în două dosare. Unul are ca obiect procedura de insolvenţă a societăţii, iar celălalt prevede dizolvarea acesteia.
Lichidare în ambele cazuri
Tony Mikhael a ajuns în această postură din cauza unor datorii neachitate către o firmă de leasing şi a neprezentării bilanţului societăţii. Dacă nu va îndeplini urgent procedurile, riscă lichidarea firmei şi, concomitent, pierderea oricărui drept pe care îl are acum asupra Lacului Văcăreşti. Astfel, concesionarea de la stat a aproximativ 200 de hectare din lac, sub pretextul mincinos că va construi un complex cultural-sportiv cu o investiţie de 400 de milioane de euro, se poate evapora până la sfârşitul acestui an. Astfel, lupta proprietarilor de drept ai lacului pentru redobândirea propriilor terenuri va mai rămâne doar cu statul. Până acum, fiecare întâlnire acestora cu Tony Mikhael în speranţa unei posibile înţelegeri asupra dreptului de proprietate s-a încheiat cu un refuz promt din partea australianului.
Incendiu pe terenul lui Tony Mikhael
Pe Lacul Văcăreşti a izbucnit, ieri-dimineaţă, din senin, un incendiu care a dat mult de furcă pompierilor. Deşi nimeni nu se afla pe lac la acea oră, lucrătorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă susţin că este vorba despre un incendiu provocat, pornit din trei capete.
3 luni va mai dura până când se va tranşa viitorul firmei lui Tony Mikhael.



Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 10:58 in data 23.08.2010
o sa poata in continuare tony , nu-l mai plangeti, sunt prea mari interesele baietilor destepti sa puna mana pe acest teren!!!! tonyy el poate!!!!!!!!!!!!!! Număr unic dosar (Număr anterior): 28865/3/2008 Înregistrat în data de: 29 Iulie 2008 Obiectul cauzei: procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni Materia juridică: Faliment Stadiu procesual: Fond PĂRŢI: 1. DIRECŢIA GENERALĂ DE IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SECTOR 4 - Creditor 2. SC ROYAL ROMANIAN CORPORATION SA - Debitor solutia!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Dosar nr.28865/3/2008 HOT. Admite cererea creditorului În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează următoarele termene limită: b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului -7.07.2010 c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe -6.08.2010; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor -6.09.2010.; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor -13.08.2010 Numeşte administrator judiciar pe Stefy IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului. Pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art.33 alin.7 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului şi ridicarea dreptului de administrare, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 30 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 54 alin 1 şi 2 din lege şi, în termen de 60 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 15.10.2010, C 10, ora 09.00 Definitivă şi executorie. Cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7.05.2010. PREŞEDINTE [19/08/2010 06:11]