Sunt „recidivişti” când vine vorba de vacanţe şi o rescunosc deschis, povestind despre sejurul din Spania, destinaţie pe care au bifat-o şi anul trecut. „Aşa cum în Dubai am făcut două revelioane la rând, tot aşa ne-am gândit să mergem şi două veri la rând în Spania, fiindcă ne-a plăcut enorm anul trecut”, povesteşte Cătălin Măruţă, întors în ţară cu forţe proaspete şi gata să deschidă porţile unui nou sezon „Happy Hour”, la Pro TV, din 30 august a.c.
„Traseul a fost stufos”, îşi continuă realizatorul Pro TV jurnalul de călătorie... „Am fost în Tenerife, la Marbella, la Barcelona, în Gibraltar.” Însoţiţi de viitorii lor fini, omul de afaceri clujean Arpad Paszkany şi iubita acestuia, Andra şi Cătălin au fost de-a dreptul impresionaţi de Port Aventura, al doilea parc tematic, ca mărime, din lume.
Taxaţi de banane şi dulciuri
La fel de exotică a fost şi experienţa plimbării prin Strâmtoarea Gibraltar. „În strâmtoare am fost cu iahtul, am avut ambarcaţiunea vreo patru zile pe mâna noastră. Am intrat inclusiv pe tărâmul maimuţelor, care sunt îndrăzneţe, se apropie mult, sunt obişnuite cu turiştii, chiar dacă nu-i iubesc sincer, ci doar profită de ei pentru că le lasă banane şi alte dulciuri”, povesteşte, amuzat, Măruţă.
Cură de exotism în Tenerife
În Tenerife, Andra şi Cătălin s-au bucurat de peisaje exotice şi de liniştea naturii. „N-are rost să cauţi locuri de cultură sau muzee, evident că exploatezi mai mult exotismul. Am văzut Loro Parque, situat în Puerto de la Cruz, un loc absolut magnific. Apoi am văzut Siam Parque, în Costa Adeje, tot în Tenerife”, adaugă Măruţă.
Familia Măruţă a pus bazele unei noi colecţii pe lângă cele de şepci şi ceasuri: magneţi de frigider.
„Suntem încântaţi că am văzut Port Aventura, situat în staţiunea Salou, pe coasta de est. E împărţit în vreo cinci compartimente geografice exotice, unde poţi sta şi o săptămână. E imens şi superb.”, Cătălin Măruţă
Sărbătorită cu o zi mai devreme
Andra a împlinit ieri 24 de ani, însă a fost sărbătorită încă de duminică seara de colegii de la show-ul Pro TV „Românii au talent”, cu ocazia preselecţiei organizate la Tmişioara. Cei prezenţi în sala de spectacole i-au cântat artistei „La mulţi ani!”, iar Smiley, Andi Moisescu, Pavel Bartoş şi Mihai Petre i-au oferit un tort şi un buchet imens de flori. „M-am emoţionat când sala a început să-mi cânte. E un sentiment foarte frumos să simţi atâta energie pozitivă chiar de ziua ta şi să ai în jur atâţia oameni care ţin la tine”, a declarat Andra.








Comenteaza aici: