În pauza dintre stagiuni este destul de greu să găseşti spectacole de teatru. Cel puţin conform unei prejudecăţi bine împământenite în Bucureşti. Iată că se găsesc totuşi şi câteva cluburi care, pe timp de vară, ne invită să descoperim arta teatrală ca la ea acasă.
Cei care îşi aduc aminte cu nostalgie de ceea ce făcea foarte bine Dan Puric înainte să vorbească în numele lui Dumnezeu şi al lui Petre Ţuţea ştiu că un spectacol bun de pantomimă îți poate deschide viziuni inedite asupra artei teatrale.
Richard Bovnoczki şi Dana Cavaleru sunt doi dintre cei mai buni componenţi ai trupei care a învăţat arta pantomimei cu Dan Puric şi sunt printre puținii actori care continuă să ofere publicului câte ceva din magia acelor spectacole. „Contraste“ este o producție care profită de talentul şi exerciţiul lor pentru o scurtă demonstrație a posibilităţilor pe care această artă încă o mai are. Săptămâna aceasta, spectacolul poate fi văzut la Tête-à-Tête, în Parcul Herăstrău, azi, de la ora 20.30, şi mâine, la Old City Lipscani Beer Garden. Biletele de intrare costă 15 şi 20 lei, iar studenţii beneficiază de preţuri reduse.




Comenteaza aici: