Situată pe bulevardul Ion C. Brătianu (fost Colţei), Biserica Colţea a făcut parte dintr-un ansamblu arhitectonic care mai cuprindea spitalul, trei paraclise şi unul dintre cele mai reprezentative monumente ale vechilor Bucureşti, Turnul Colţei. „ring” vă invită la o întoarcere în timp, pe vremea când accesul la lăcaş se făcea prin Uliţa Colţei.
Centrul Bucureştilor, la 1641: slugerul Udrea ridică o biserică de lemn, având şi câteva chilii, care primeşte hramul cuvioasei Parascheva. După moartea ctitorului, lăcaşul rămâne fratelui său, marele clucer Colţea Doicescu. Pe la sfârşitul secolului al XVII-lea, terenul este vândut spătarului Mihail Cantacuzino (1640 – 1716) care, cu aprobarea mitropolitului Teodosie, construieşte o biserică de piatră între 1695 şi 1698. Noul lăcaş va fi numit Biserica Colţea, după numele clucerului Colţea Doicescu, şi va avea hramul Trei Ierarhi, fiind denumită în 1699 şi Mănăstirea Trisfetitele. Cam în aceeaşi perioadă sunt ridicate casele din jur, în care a funcţionat şi o şcoală, iar mai târziu, între 1704 şi 1707, este construit Spitalul Colţea, cu spiţerie, casă pentru chirurg şi o şcoală de ştiinţe.
Turnul Colţei, cea mai înaltă construcţie a vremii
Tot acest ansamblu arhitectonic, ridicat prin străduinţele şi pe cheltuiala spătarului Mihai Cantacuzino, a fost înconjurat de ziduri, care au fost terminate în 1715 în timpul domniei lui Ştefan Cantacuzino. Acolo au funcţionat şi trei paraclise, denumite Sf. Parascheva, Sf. Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cel de-al treilea primind hramul Tuturor Sfinţilor. În aceeaşi perioadă a fost ridicat şi Turnul Colţei, care a slujit drept clopotniţă cu ceasornic, dar şi ca foişor de foc, fiind cea mai înaltă construcţie din capitală la acea vreme. „La lucrările lui se pare că au luat parte şi câţiva soldaţi suedezi, rătăcitori prin Bucureşti în urma bătăliei de la Pultava”, povesteşte jurnalistul Grigore Ionescu în cartea sa, „Bucureştii, ghid istoric şi artistic”, apărută în 1938.
…şi au venit cutremurele şi incendiile
Prima problemă cu care s-a confruntat ansamblul arhitectonic Colţea a fost incendiul de pe 27 februarie 1739, când clădirile au ars, acoperişul şi interioarele fiind refăcute în acelaşi an. Turnul Colţei a fost afectat, pe rând, de cutremurele din 1802, 1829 şi 1838, la ultimul dintre ele fiind vătămată serios şi biserica. Lăcaşul de cult a fost reparat în 1841 de arhitectul Faiser şi de antreprenorul Conrad Schwink. În 1871, pictura interioară a fost refăcută de Gheorghe Tattarescu. Ulterior, în 1895, în timpul reparaţiilor supravegheate de arhitectul G. Mandrea, s-a descoperit sub tencuiala exterioară o zugrăveală în frescă, roşu cu negru, care acoperea biserica, şi care i-a fost atribuită lui Pârvu Mutu. În 1888, Turnul Colţei fusese demolat pentru lărgirea Bulevardului Colţea.
Martoră la evenimentele din decembrie 1989
Secolul XX a însemnat pentru Biserica Colţea şi pentru ansamblul arhitectonic din apropierea ei o perioadă de transformări şi de zbucium istoric. Bombardamentele din 1944 nu au ocolit-o, lucrările de refacere şi de consolidare având loc după război, în 1949, apoi, între 1950 şi 1955 având loc reconstruirea turnului – clopotniţa de pe pronaos, după proiectul arhitectului Horia Teodoru. În anii ’80 s-a încercat o nouă restaurare, sub acest pretext biserica fiind închisă în 1986. Lucrările au fost sistate la scurtă vreme, evenimentele din decembrie 1989 găsind lăcaşul aflat în apropiere de Universitate cu porţile ferecate. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, clopotele bisericii au fost trase de părintele paroh Sandi Mehedinţu, mulţi dintre revoluţionarii fugăriţi de forţele de ordine găsindu-şi adăpost în lăcaşul de cult.
„Biserica Colţea este unul dintre exemplele cele mai frumoase de arhitectură muntenească de la sfârşitul secolului al XVII-lea.” (Grigore Ionescu, „Capitală pentru România“, Ed. Albatros, 2007)
