Cristina Andrei 29.08.2010
Karaoke party, 7 zile din 7
DISTRACTIE. Petrecerea cu voce nu are nicio zi libera
S-ar putea să nu ai nicio zi de respiro în Bucureşti dacă şi în materie de muzică vrei să aplici principiul “trebuie s-o faci cu mâna ta”. Dacă îţi place să cânţi sau o faci doar pentru distracţie, află că în Capitală sunt multe cluburi unde poţi face karaoke.
Karaoke este specialitatea casei în Mojo. Săptămâna de cântat începe aici de luni după ora 21.00. Dacă piesele pe care vreţi să vă exersaţi talentele vocale se limitează la acorduri rock, marţi trebuie să ajungeţi în The Legend, după ora 19.00, pentru că aceasta este tema serii.
Pentru că pofta ar putea să îţi vină fix în mijlocul săptămânii, miercuri, în Maya, îţi poţi pune în valoare talentul. Intrarea e liberă, aşa că de la 20.00 poţi să alergi cât vrei cu microfoanele wireless printre cele 4.000 de melodii promise de organizatori. Cântatul zi de zi poate să cadă în banal, dar joia. în HaşHaş Coffee&Lounge. de la ora 21.00. este promisă o variaţie: karaoke cu heliu. Este o ocazie inedită de a te amuza cu prietenii şi de a vedea cum sună vocea ta după ce ai inhalat un balon cu heliu. Vineri seară, începând cu 21.00, în Villa Rodizio sunt căutaţi cei care includ în vestimentaţie blugii şi pălăria caracteristice pentru o noapte autentică “cowboy karaoke”. Sâmbătă, în Jukebox Club&Restaurant, de la 22.00, talentul tău se combină cu DJ Summer Fest Party. Astfel, după ce îţi vei pune în valoare calităţile cântând live, vei putea dansa toata noaptea pe melodiile preferate. Duminică seara, în Iron City, la 22.00, Puşhtiu’ face legea. Aici, îţi vei putea găsi melodia potrivită la îndrumarea lui, având grijă ca petrecerea să fie una de succes.
Unde te distrezi
HaşHaş Coffee&Lounge - Str.Vasile Lascăr, nr 24
Maya - Calea Moşilor, nr 138
The Legend - str. Colţei, nr 50
Iron City - str. Blănari, nr 21
Mojo - Gabroveni, nr.14
Jukebox Club&Restaurant - str. Turturelelor, nr 11
Villa Rodizio - str. Ion Luca Caragiale, nr 32
Comenteaza aici:

