Delia Niculae 30.08.2010
Madalina Manole, IGNORATA la Mamaia
PARADOX. Slagarele regretatei artiste au adus premii importante tinerelor interprete
Cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Mamaia, desfăşurată la Teatrul „Soveja” din Constanţa, s-a încheiat ieri-seară după ce juriul a desemnat printre câştigători şi tinere care s-au remarcat interpretând hiturile „Fetei cu părul de foc”. Cu toate că Mădălina Manole a debutat, în 1988, tot pe scena de la Mamaia, post-mortem a fost uitată complet de organizatori. Motivul: Mădălina a câştigat doar premii la Mamaia, însă niciodată marele trofeu...
În acest an, evenimentul a fost organizat cu buget redus şi s-a decis ca el să fie un remember. „Mădălina Manole n-a câştigat niciodată trofeul, acesta fiind motivul pentru care n-am făcut nimic anul acesta. Mai mult, nici în memoria lui Florin Bogardo, trecut în nefiinţă în 2009, n-am organizat nimic special, cu toate că el a câştigat trofeul Mamaia”, au declarat organizatorii pentru „ring”. „Fata cu părul de foc” a debutat la Mamaia cu piesa „Un om sentimental”, având de-a lungul anilor numeroase recitaluri şi participări pe scena acestui eveniment.
Direcţia 5, fără pretenţii la Mamaia
În prima seară a festivalului, Direcţia 5 a susţinut un recital de mai bine de două ore şi, potrivit unor surse din rândul organizatorilor, membrii trupei n-au avut nicio pretenţie financiară. În cea de-a doua seară au urmat recitalurile câştigătorilor Mamaia până în ’90, iar în cea de-a treia, câştigătorii de după ’90. Printre nemulţumiţii de cazare s-au regăsit Mihaela Mihai, care şi-ar fi dorit un hotel de cinci stele, şi Gabriel Cotabiţă, care s-a plâns că nu a avut uscător de păr în cameră.
Răzbunare pentru că Andreea Bălan s-a retras de la Mamaia? Trupa Honey, impresariată de tatăl vedetei, Săndel Bălan, a fost exclusă de la Creaţie pe motiv de playback.
La cuţite cu Mirabela
Actorul Mihai Bendeac le reproşează cântăreţilor din vechea generaţie că se pretează la şuşe şi la playback, în timp ce tinerii se impun live. „Eu nu fac playback. Slabesc trei kilograme la un spectacol. Nu ai condiţii, nu cânţi! Cotabiţă a fost live, şi-a dat sufletul, a simţit prin fiecare por versurile, s-a pregătit, nu era venit între două nunţi. După ce am declarat că a apărut pe scenă într-un capot de casă, Mirabela Dauer spunea: «Da, e adevărat că am cântat într-un capot, dar e o creaţie Liza Panait, din mătase naturală». Răspunsul meu: «Mă bucur că aţi recunoscut că era totuşi un capot!». Mirabela a intrat pe scenă cu un evantai strâns în mâna stângă. O regulă scenică spune că orice obiect apare în scenă trebuie să aibă un rost. Îl arunci, scoţi conffeti din el, ţi-l bagi în… ureche, orice! Ei… Eu cred că doamnei Mirabela îi era cald în culise şi, în spiritul românesc «Lasă, bă, că nu contează!”, a intrat cu el şi în spectacol. E totuşi de apreciat că în cealaltă mână nu avea mobilul şi cheile de la maşină”.
Câştigătorii Mamaia 2010
Trofeul: Daniela Mihaela Cojocaru
Interpretare
I. Cristina Florentina Vasiu – „Suflet gol” (Petru Mircea)
II. Rodica Elena Tudor – „Tu n-ai avut curaj” (Şerban Georgescu)
III. Cristina Andreea Stroe – „Dor de viaţă” (Aura Urziceanu)
Creaţie
I.„La umbra ta” (Dragoş Dincă) Lucia Dumitrescu
II.„Misterioasa mea” (Nicolae Caragia/Daniela Doroftei) Mihai Băjenaru
III.„O viaţă de artist” (Marcel Dragomir/Eugen Dumitru) Mihaela Mihai
Premiul „Teo Peter” – „Doar muzica” (Elena Gatcin/Iulia Pană), Elena Gatcin & Black Sea Orchestra
Premiul Fundaţiei „Ion Voicu” - Adrian Romcescu, pentru Imnul Mamaia 2010, şi ministrul Elena Udrea
Premiul Videoclip oferit de regizorul Petre Năstase: Cristian Faur
Premiul Presei – Trupa Cabaret, „Refrene Simple” (Mihăiţă Sorin Antonie)
Premiul TV Neptun – Horia Moculescu
Premiul oferit de Margareta Pâslaru – Andrei Ciobanu – „Tu eşti singura” (Andrei Tudor)
Premiul de Popularitate – „Cât îmi e de greu” (Tudy Zaharescu/Ana Mardare), Ana Mardare & Cristina Bondoc
Comenteaza aici:
Mai citeste:
- Demis Roussos concerteaza la Timisoara pe 1 aprilie, la Sala Olimpia
- DYA a filmat videoclipul piesei “Don’t Know”
- Ageless Club : Concerte live pe 11 si 12 februarie cu Magnum Opus si binecunoscuta trupa de rock progresiv Echo.
- Radu Vâlcan, felicitat de iubită şi de mamă
- Psihiatrul Mălinei, audiat. Decisivă rămâne... expertiza legiştilor
- Giulia, fericită: „M-am îngrăşat doar opt kilograme!”
- Zina Dumitrescu, în tinereţe
- Angela Similea, omagiată la Antena 1
- Adriana Muraru părăseşte TVR
- Mandinga, concert şi lansarea clipului „Zaleilah” la cinematograf
- Irina Loghin a salvat un câine-lup
- Andrei Leonte a dat note... mici
- Manuel Dinculescu, zoo în casă
- Gabriel Cotabiţă cântă la -10 grade Celsius

