Ziarul Ring 01.09.2010
Si rau, si bine pentru Chivu
Cu Cristi Chivu pe teren toate cele 90 de minute, Internazzionale Milano n-a reuşit decât o remiză albă în deplasarea de la Bologna. Agenţia Datasport a scris despre căpitanul naţionalei noastre că a suferit în prima repriză, dar şi-a revenit în partea secundă a partidei. Sursa citată i-a acordat nota 6.
“Chivu a suferit în prima repriză la incursiunile lui Garics. În partea a doua austriacul a dispărut din joc şi uşor-uşor prestaţia românului a fost în creştere. Chivu a centrat splendid pentru Cambiasso, dar acesta a trimis balonul în bară”, a scris site-ul. În schimb, blitzquotidiano.it l-a notat cu 5,5 pe Chivu. “Nu a fost stăpân pe partea sa şi nu a avut acţiuni periculoase”, au punctat italienii. Cristi Chivu a ajuns ieri în România şi s-a alăturat lotului condus de Răzvan Lucescu în cantonamentul de la Mogoşoaia.
Comenteaza aici:

