Diversiunile

Actuala guvernare s-a specializat în diversiuni. Nimic nu-i e mai propriu decât diversiunile. Ea creează diversiuni aproape în fiecare problemă, dar creează diversiuni şi la modul interdisciplinar. Cum nu poate rezolva propriu-zis nimic, guvernul introduce în proximitatea nimicului respectiv o aberaţie care să distragă atenţia de la acel nimic. Sunt însă şi probleme capitale, pe care Guvernul Băsescu-Boc le tratează la fel: diversionist.
Cea mai recentă diversiune a fost prilejuită de suprataxarea drepturilor de autor, ale artiştilor, avocaţilor, liber profesioniştilor, scriitorilor, ziariştilor etc. În fond, guvernul portocălit vrea pedepsirea acestor categorii. El pedepseşte în continuare largi pături ale muncitorimii, ale apărătorilor sănătăţii, ale profesorimii, ale ţărănimii, specializându-se, pur şi simplu, în fabricarea de ace de cojoc pentru fiecare. Nici ocupaţia străină, aşa de odioasă cum a fost ea, n-a lăsat România chiar atât de săracă şi bolnavă, lipsită de orice suport cum o va lăsa acest guvern. Prin impozitul forfetar, ridicolul pitic semnificativ al vremurilor pitice pe sub care trecem, brusc, a desfiinţat sute de mii de mici întreprinzători, care nu cereau statului de mâncare, dar nici nu puteau oferi prea multe piei statului jupuitoriu, ci îşi obţineau pe cont propriu toate cele necesare unei vieţi salubre.

Cu acea ocazie, bobocul a lansat diversiunea privind evaziunea fiscală. Că, adică, nu erau evazionişti miliardarii oranjeriei, scutiţi (prin tandreţea guvernului oranjeriei) de datorii, reprezentând fiecare cât sumele rulate de toţi întreprinzătorii mici şi mijlocii, ci cei mai modeşti şi mai loviţi. Polobocul îşi asuma şi o misiune morală, de asanare a societăţii, când, de fapt, el căuta un uger pe care să-l mulgă. La faptul că blânda vită exploatată avea să reacţioneze devenind stearpă, n-avea cum să se gândească omul care crede că şah se joacă aruncând nişte zaruri între puluri.

Diversiunea care a dirijat atenţia generală către felul cum trebuie să se umilească autorii, plătind nişte taxe în plus pentru creaţiile lor, apărea ca să nu se observe esenţialul, introducerea ilegală a suprataxelor. Orice autor şi-a plătit până azi impozitele stabilite de lege. De ce trebuie suprataxate personalităţile acestui domeniu?
Ce suprataxează guvernul? Sculptura, pictura, muzica, proza, poezia, teatrul, actoria, activităţile autorizate pe cont propriu, taximetria, presa? Dar ce sunt aceste activităţi, ce le consideră guvernul, prostituţie, droguri, contrabandă? Prin ce acte duse la bun sfârşit a limitat guvernul fărădelegile reale din societate? Veselul premier a ieşit repede înaintea presei, pe care tocmai o pedepsise, ca să mărturisească preţuirea guvernului faţă de artiştii, scriitorii, jurnaliştii din România şi că nu pe ei a vrut să-i pedepsească, ci pe evazionişti. S-au mai văzut nebuni care au tras cu mitraliera într-un om care avea o muscă pe nas, ca să stârpească muştele din cetate.
Dar dacă ar fi aşa, dacă n-ar fi o diversiune cafenie şi urât mirositoare, de ce concomitent la CSAT presa a fost declarată o vulnerabilitate a securităţii naţionale? Din diversiune în perversiune, s-a trecut uşor, conform logicii din vechiul cântec „Două viori cântă în noapte ca două surori”. Sau ca două orori.

Dimensiune font:

• -
• +

Taguri:

Comentarii:

0

Afisari:

418 (ultima in 02.09.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share: