Cătălin Sandu 02.09.2010

Cascadorii rasului, la Vaslui

GREVA. Jucatorii au boicotat antrenamentul lui Lopez Caro

http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/cascadorii-rasului-la-vaslui-434x326.jpg

Nici jucătorii nu-l mai vor pe Lopez Caro antrenor la Vaslui. Adus cu surle şi trâmbiţe, spaniolul a reuşit să enerveze pe toată lumea, inclusiv pe finanţatorul Adrian Porumboiu. Destituirea lui Caro pare iminentă după ce, ieri, jucătorii nu s-au prezentat la antrenament. Soluţia lui Porumboiu pare să fie Petre Grigoraş.

Rezultatele dezastruoase ale Vasluiului din acest început de campionat par să-l ducă implacabil pe Juan Ramon Lopez Caro spre plecarea sa de pe banca tehnică. Ieri, deşi era anunţată o şedinţă tehnică, doar doi jucători s-au prezentat la stadion.

“Ce s-a întâmplat este împotriva dreptului meu de a munci. Sunt surprins de ceea ce s-a întâmplat. Am să-l sun pe preşedinte să-mi spună despre ce este vorba. Îmi sunt violate atribuţiile de antrenor. Se pare că lipseşte respectul faţă de mine. Există un regulament de ordine interioară care va fi pus în aplicare şi, dacă jucătorii vor continua să nu vină la antrenamente, o să-mi contactez avocatul să văd ce este de făcut”, a declarat Lopez Caro. “E treaba lui Lopez Caro, noi avem liber. Am discutat cu domnul Porumboiu, avem liber două zile din partea patronului, ne-am conformat. Am fost anunţaţi că vom avea un alt antrenor de vineri dimineaţă”, a reacţionat Pancu.

E încă antrenor
Oficialii vasluieni au lăsat să se înţeleagă că spaniolul va fi îndepărtat de la echipă. “Lopez Caro este în continuare antrenorul Vasluiului, dar alături de el pot veni şi alţi antrenori. Deocamdată nu avem idee cine ar putea veni ca antrenor principal. Am avut o discuţie cu Lopez Caro şi astăzi, după incidentul de la stadion, însă nu prea am înţeles ce a vrut să ne zică, deoarece secundul Roşu nu a tradus prea bine. De asta avem probabil doar cinci puncte în clasament. Este mult mai uşor să iei bani fără rezultate decât să-i câştigi pe performanţă”, a declarat preşedintele Ciprian Damian.

Vine “Grig”?
Petre Grigoraş pare să fie soluţia lui Adrian Porumboiu cu care să redreseze echipa. Grigoraş a stat pe tuşă în ultimul an şi din cauza unor probleme de sănătate. Chiar dacă Ioan Ovidiu Sabău reluase discuţiile pe care le-a avut în vară cu Adrian Porumboiu, patronul Vasluiului s-a răzgîndit şi speră ca de vineri, cel târziu, Grigoraş să conducă antrenamentele. Dacă Lopez Caro nu va dori să plece, va primi bani în continuare, dar nu va mai lua vreo decizie la Vaslui.


Comenteaza aici:

 

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

0

Afisari:

345 (ultima in 02.09.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter