La două zile după ce s-a aşternut tăcerea peste cazul muncitorului rănit de un glonţ tras, accidental, din poligonul SPP de la marginea Bucureştilor, „ring” a reconstituit pas cu pas bizarul incident.
Toţi în zonă îi spun aşa: „Poligonul lui Băsescu”. Dar nu se tem, pentru că locuiesc acolo de zeci de ani şi de tot atâta timp nu s-a întâmplat nimic periculos în zonă. Ziarul „ring” a aflat de la localnici locul exact de unde s-a tras şi cât de periculos este să trăieşti în acea zonă a poligonului despre care SPP susţine că este „amenajat şi omologat conform normativelor internaţionale”.
Cine-i responsabil?
Un comunicat sec anunţa vineri că SPP investighează împreună cu Poliţia Ilfov un incident în urma căruia o persoană susţine că a fost lovită de un glonţ tras de la o distanţă de aproximativ 1,5 km, din baza de antrenament a SPP din localitatea Popeşti-Leordeni. Între timp, ancheta a fost preluată de Parchetul Militar, urmând să aflăm ulterior dacă cineva se va face responsabil de acest incident/accident. Sau nu.
Lângă locul faptei: copii, bătrâni şi animale
„ring“ a aflat că persoana rănită, Ionel R. (37 ani), internată într-o primă fază la Spitalul „Sf Ioan“, se afla, în momentul când a fost rănită, în spatele curţii Fabricii de ciment Delta, unde aştepta să-şi încarce maşina. Cei de la SC Delta nu au ştiut sau nu au vrut să ne spună mai multe. Noi am aflat. Şocul cel mai mare l-am avut când mai mulţi copii, îmbrăcaţi de duminică şi cu flori în mână, străbăteau drumul prăfuit de lângă poligon. Ca şi cum acolo, dincolo de gard, nu s-ar fi putut niciodată întâmpla nimic deosebit. Cum ar fi, de pildă, nişte rafale de arme automate de mare precizie.
Şi preşedintele a fost pe aici
„Da, locuiesc în zonă. Aici e poligonul, de aici s-a tras. (…) Şi Băsescu a fost pe aici, şi Iliescu, toţi marii şefi, toţi preşedinţii au fost (…) Sunt mulţi copii pe aici, dar nu se poate întâmpla nimic periculos pentru că tragerea s-a petrecut undeva în spate, departe de aici. Ei nu trag niciodată în spate, că-i loveşte glonţul pe ei şi ne loveşte şi pe noi”, ne-a declarat un localnic, probabil bunicul copiilor care tocmai treceau pe lângă poligon.














Comenteaza aici: