Vlad Manolache & Daniela Arnăutu 07.09.2010

Ce ii ureaza politicienii lui Boc

ANIVERSARE. Ziua de nastere a premierului a trecut aproape neobservata

http://admin.ziarulring.com/images/upload/politica/ce-ii-ureaza-politicienii-lui-boc-434x326.jpg

Premierul României a împlinit, ieri, 44 de ani. A văzut lumina zilei în comuna clujeană Răchiţele şi a avut o ascensiune care l-a uimit, probabil, chiar şi pe el. În 2004 a câştigat alegerile locale la Cluj, în 2008 a fost reales. În 2005 a ajuns preşedintele PD, devenit ulterior PDL. Din decembrie 2008 până în octombrie 2009, Emil Boc a fost premierul României, guvernul său fiind demis prin adoptarea unei moţiuni de cenzură de către parlament, pentru prima dată în istoria recentă a României. Acum conduce un guvern proaspăt remaniat: Cabinetul Boc V. „ring” a aflat ce urări îi fac premierului o serie de politicieni „de toate culorile”.

Urare seacă de la PD-L
„Îi urez «La mulţi ani!». Nu i-am pregătit niciun cadou. Fac daruri doar prietenilor apropiaţi şi doar celor care organizează petreceri. Din câte ştiu, în cinci minute începe Biroul Permanent şi nu ştiu nimic de nicio petrecere. Doar dacă premierul nu ne-a pregătit vreo surpriză”, ne-a declarat, ieri, deputatul PDL Cristian Boureanu.

„I-aş lua un cadou, dar e austeritate”
„Domnului Boc îi urez «La mulţi ani!», sănătate şi toate cele bune, dar nu la Palatul Victoria, ci la Cluj. I-aş lua un cadou, dar e austeritate şi dacă e să iau cadouri iau pentru prieteni, nu pentru Boc”, spune Alina Gorghiu, deputat PNL.

„Omul ăsta duce tot greul”
„Am auzit dimineaţă (n.r.-ieri) la radio, în maşină, că e aniversarea premierului, aşa că l-am sunat şi i-am urat «La mulţi ani!». S-a bucurat, evident. Avem o relaţie strict umană, nu una de prietenie. Omul ăsta duce tot greul pentru această guvernare”, susţine prof. Mihai Lucan, şeful Clinicii de Transplant Renal din Cluj, consilierul pe probleme de sănătate al premierului şi medicul care, în 2008, i-a scos pietrele de la rinichi.

„Să trăiască exact ca pensionarii”
„Îi doresc lui Boc să fie sănătos, să aibă parte de îndestularea pe care o oferă el poporului şi să trăiască exact ca pensionarii şi bugetarii cărora le-a tăiat salariile. Şi dacă tot a zis că cine nu se descurcă să plece din ţară, atunci să plece el”, i-a urat Aura Vasile, deputat PSD.

„Să nu mai fie premier”
„Evident, îi urez «La mulţi ani!» şi să nu mai fie premier ca să nu-l mai înjure toată România”, ne-a declarat Victor Ponta, preşedintele PSD.

„Să ajungă la grupa mare”
„Boc a împlinit, de fapt, patru ani. Îi urez să ajungă la grupa mare că acum, deocamdată, este tot la pitici”, susţine poetul Mircea Dinescu.


Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de NUMELE la ora 13:55 in data 09.09.2010

    aura vasile aceasta baba puturoasa trebuie sa dispara din politica pentru ca este varza si senila umbla prin parlament cu panglici in par exact ca si vecina mea care este senila si isi pune pe cap tot felul de ate uite cine are grija de pensionari obaba care a cistigat ci analfabetul de vanghelie pacalind uiganii cu niste telefoane mobile dute la azil acolo este locul tau.

     

  •  

    scris de NUMELE la ora 13:54 in data 09.09.2010

    aura vasile aceasta baba puturoasa trebuie sa dispara din politica pentru ca este varza si senila umbla prin parlament cu panglici in par exact ca si vecina mea care este senila si isi pune pe cap tot felul de ate uite cine are grija de pensionari obaba care a cistigat ci analfabetul de vanghelie pacalind uiganii cu niste telefoane mobile dute la azil acolo este locul tau.

     

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

2 (ultimul in 07.09.2010)

Afisari:

560 (ultima in 07.09.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter