Din această toamnă, Ştefan Bănică revine cu noi surprize în muzică, teatru şi televiziune. Noul album „Super-love” se află pe ultima sută de metri înainte de lansarea sa oficială, care va avea loc în luna octombrie. Materialul va conţine 11 cântece noi plus hitul „Super-love”, care dă şi numele.
Artistul va susţine în lunile octombrie şi noiembrie un turneu de promovare a noului album, care va cuprinde mai multe oraşe din ţară. Tot în această perioadă, Ştefan repetă la Teatrul de Comedie piesa „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee, în regia lui Gelu Colceag, care va avea premiera la sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie. De asemenea, sunt în pregătire concertele extraordinare de Crăciun - Ştefan Bănică „Super-Love”. Biletele pentru primele trei spectacole, ce vor avea loc pe 16, 17 şi 18 decembrie, ora 19.30, la Sala Palatului, au fost puse deja în vânzare şi se găsesc la casele de bilete de la Sala Palatului, Teatrul Naţional Bucureşti şi alte puncte de difuzare şi site-uri specializate.


Comenteaza aici: