Prezentatoarea emisiunii „Conferinţa de presă”, de la Antena 2, a reuşit fără prea mari eforturi să renunţe la kilogramele pe care le acumulase în timpul sarcinii. Ea ne-a mărturisit că nu a urmat o anumită dietă pentru a ajunge la greutatea pe care o avea înainte să rămână însărcinată, ci a încercat să aibă o alimentaţie cât mai sănătoasă.
„Am slăbit 37 de kilograme. M-am abţinut de la dulciuri şi am mâncat multe fructe”, a declarat Diana Munteanu Niculescu pentru „ring”. Ocupată cu creşterea băieţelului, David Cristian, vedeta recunoaşte că nu are timp pentru a merge la sală, însă face zilnic mişcare alergând după fiul ei. Având în vedere că soţul ei, Claudiu, se află în această perioadă la Cluj, unde activează la o echipă de fotbal de acolo, Diana speră ca măcar la iarnă să aibă parte de o vacanţă în trei. „Toată vara, cât am avut concediu, am stat la Cluj. Nu am fost într-o vacanţă, pentru că programele noastre nu au coincis”, ne-a mai spus prezentatoarea.


Comenteaza aici: