Născut şi crescut în lumea tumultuoasă a circului, Iosif Constantin şi-a început cariera la doar 14 ani, ajungând ulterior unul dintre cei mai cunoscuţi acrobaţi de pe mapamond. Este nepotul celebrului Iosefini, iar tatăl lui, Ştefan Cora, fratele cunoscutului iluzionist, a fost el însuşi magician. Momentul culminant al carierei l-a trăit în 1984 când, împreună cu trupa care i-a purtat numele, a primit la Madrid un prestigios premiu: Oscar pentru circ. Retras de câţiva ani din activitate, maestrul a acordat în exclusivitate un interviu pentru ziarul „ring”.
Maestre, când aţi început cariera în circ?
Sunt în circ de când m-am născut. În toată familia mea erau numai iluzionişti. Iosefini e unchiul meu, iar tatăl meu, Cora, care a fost şi el iluzionist, era fratele lui. La 14 ani făceam zburători cu Ganea. Pe urmă m-am făcut cascador, cu Sobi Cseh. Am făcut şi film; Gopo chiar a vrut să mă bage într-un film de-al lui în rolul principal, dar nu era de mine. Mie-mi plăcea circul, să mă dau peste cap. Am lucrat în cele mai mari circuri din lume. Am fost în 147 de ţări, în toată lumea asta.
După revoluţie aţi prins un contract în SUA. Cum v-aţi descurcat pe cont propriu?
Am avut, într-adevăr, un contract pe care l-am obţinut printr-un agent. Noi, Trupa Constantin, eram angajaţi la Circul de Stat. Înainte de plecarea în SUA, ne-am făcut toţi cerere de concediu fără plată, în baza Articolului 233.
Peste Ocean, pe banii lui
Cine a suportat cheltuielile de transport?
Păi, cine altcineva decât eu?! Nimeni nu a dat bani pentru bilete, m-am dus eu, mi-am vândut din casă şi de pe mine ca să cumpăr biletele de avion. Păi ce, avea vreunul bani?
Un fost colaborator de-al dvs., Vasile Oprea, susţine că banii de drum au fost plătiţi de americani.
Nu este adevărat, habar n-are ce vorbeşte. Oprea ăsta era un instalator care mi-a făcut nişte lucrări acasă. Ştiam că face parte din Trio Corona, împreună cu un bulgar şi cu o fată. Câştigau bani dând reprezentaţii prin baruri. Pentru că nu aveam decât un singur porteur (adică băiatul de la baza coloanei), pe Aurelian Bucur, l-am întrebat dacă vrea să meargă cu noi şi a fost de acord.
Era angajat al Circului de Stat?
Nu a fost niciodată angajat al circului, a fost doar colaborator. El toată viaţa a făcut ce a făcut cu Trio Corona! Nu a fost, cum spune el, în nicio Trupă Moşoianu! Nu-l ştie nimeni din tot circul!
„La Farfan am rămas fără bani”
Ce s-a întâmplat în Statele Unite?
După ce am terminat contractul cu Circul Bentley Brothers, agentul care ne aranjase cu ei ne-a găsit un nou angajament cu Circul Farfan. Aici problema a fost că nu venea nimeni la spectacole. După vreo patru-cinci luni de zile nu mai aveam nici bani de ţigări.
Şi ce aţi făcut mai departe?
Eu am vrut să plec. Toată lumea a fost însă de acord să mai rămânem. Erau tot felul de balerini, balerinuţe, tineri fără familie care voiau să mai stea. Am acceptat şi am rămas, aşadar, până n-am mai avut bani. Nu aveam cu ce să ne mai întoarcem acasă. Omul de acolo, Armando Farfan, nu avea bani să ne dea pentru că nu venea nimeni la circ.
„A luat 15.000 de dolari pe asigurare!”
Ce s-a întâmplat în ziua accidentului, când Vasile Oprea a fost rănit?
Doamna Farfan gătea şi ne dădea şi nouă să mâncăm, tuturor, la oală. Noi montam circul şi doamna ne-a invitat la prânz la masă. Oprea a zis că nu stă şi s-a dus să-şi mănânce supele lui speciale. Au plecat mai mulţi, s-au urcat în maşina aia şi el s-a trezit că nu mai avea loc. S-a aşezat chiar în fundul maşinii, cu spatele la şofer. Conducea una din Jamaica, o balerină. Aia a intrat pe roşu, a venit o maşină din stânga şi i-a buşit. Pe el l-a lovit chiar în spate.
Şi cine a avut grijă de el la spital?
Băiatul meu, pe care el îl înjură, s-a ocupat de tot. Maşina lovită nu avea asigurare. Fiul meu a luat numerele de pe altă maşină, care avea asigurare, şi le-a pus pe maşina accidentată, deci a făcut o ilegalitate. Am adus avocat, băiatul meu i l-a făcut rost. Oprea a luat banii pe asigurare, 15.000 de dolari, i-a dat jumătate avocatului şi restul l-a băgat în buzunar.
„Oprea e un nenorocit!”
Aţi plecat în cele din urmă de la Farfan?
Da, am plecat la Tihany, în Puerto Rico. Tihany ăsta era un iluzionist român din Arad, plecase de mai multă vreme în SUA. Oprea m-a făcut şi pe acolo de râs. Îmi venea să dau cu el de pământ! Păi, eu am ţinut cinci inşi în cârcă, nu eram ca el să ţin doi şi să cad în fund! Zmeul-Zmeilor am fost! A venit la mine că vrea să aducă un avocat, că mă dă în judecată. După aceea, când noi am revenit în ţară, el a rămas acolo, că avea o grămadă de bani, nu l-am abandonat noi. După ce s-a întors, a continuat să-şi facă meseria lui de instalator. Nu a fost la circ, nu a avut treabă niciodată cu circul. E păcat că am ajuns, la 62 de ani, să mă înjure un nenorocit care nu a făcut în viaţa lui nimic. Şi-a bătut joc de numele meu, şi eu m-am zbătut pentru numele ăsta de mi-a sunat apa-n cap!






Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 21:34 in data 10.05.2011
tot ce spune oprea ,este 1000 % adevarat,am lucrat in colectiv,cunosc bine situatia,am fost chiar in turneu inpreuna,o familie de nemernici care au facut legea dupa bunu plac,la mare inchideau rondelu(acea panza care inchide distanta dintre cupola si sol)inauntru erea o caldura groaznica,asta erea facuta la comanda lui puiu constanti iar componentii trupei lui,vindeau asa zisa bautura racoritore,o bautura facuta prin vagoanele circului,in conditii insalubre din diferite prafuri aduse de iosef din tari de el stiute.cunosc acest personaj inca de cand a venit in circ,cand vad ce scrie despre trecutu lui ma ingrozesc,este un mincinos,a fost un puscarias la scos unchisu din parnaie,in functia pe care o detinea,director,ia dat oameni din diferite trupe si ia facut o trupa de Batuta (plasa elastica)m-ai tarziu bascula,numar in cadru caruia sea adus si familia de borfasi fratisu aducea pe cai numai de el cunoscute,frigidere,le vindea pe une putea,de regula in incinta circului,loc sigur unde nu putea fi demascat,de unchisu era bosu,cele m-ai bune turnee ei le prindea,eu sunt unu care ma bucur enorm ca fisu,Catalin Iosef a cazut in afacerea cu droguri,asta parca ma face m-ai credincios,Dumnezeu a facut dreptate,acu urmeaza si altii din familia de borfasi.acest oprea a facut meserie fara proptele,da a lucrat si in baruri,asa erea vremea,dar la bar lucrau numai cei buni,iar trio Corona erea un numar foarte cautat,puiu constantin nici macar nu cunoaste componentii acelui trio Corona,zice de un bulgar,aiurea se da cunoscator,dar habar nu are,in acel trio era:puiu oprea,Jori care erea sefu trupei roman de origine si Romeana sotia lu Jori , asta erea bulgaroaica,asa ca el auzise ceva de bulgai dar nu ce si cum marturiseste Parsivu,asa am sa- zic din acest moment lu puiu ctin.am sa revin cu noi comentarii,toate adevarate 100% sunt neutru asa ca nu am dece sa exagerez sau sa diminuez,dar sun extrem de revoltat inpotriva lui Parsivi ,fratele lui alexandu si inca cativa super parsivi din circul romanesc.
scris de malachistu la ora 20:38 in data 10.05.2011
constantin iosefzis si puiu constantinma fost o javra,a facut tot ce a vrut in circu de stat,asta deoarece iozefini era director si parsivu ,nepot,
scris de Oprea Vasile la ora 20:51 in data 21.04.2011
Adevărul este uşor de aflat.. Pe blogul meu : Drama unui Acrobat adresa. http://oprea-puiu.blogspot.com veţii realiza că după plată vine răsplată. După 20 de ani cei râi şi fără suflet au primit ce meritau. Aşii aprecia gestul dacă vaţii exprma opinia dumneavoastră personală Cu respect Oprea